Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Palatul Cotroceni, iluminat cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului

Palatul Cotroceni va fi iluminat, miercuri, în albastru de Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.

 

"Astăzi, 20 noiembrie, este Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului. Cu ocazia aniversării, în acest an, a trei decenii de la ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului, Administraţia Prezidenţială se alătură campaniei UNICEF România şi iniţiativelor similare din întreaga lume prin iluminarea în albastru a Palatului Cotroceni, începând cu ora 19,00", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Potrivit sursei citate, scopul acestei acţiuni este de a reconfirma susţinerea pe care România o acordă respectării şi promovării drepturilor copilului.

"Acest demers constituie un semnal de alarmă cu privire la cazurile de încălcare a acestor drepturi, dar şi un îndemn adresat decidenţilor şi societăţii civile de a coopera în scopul creşterii calităţii vieţii copiilor din România şi de a se implica în asigurarea unui proces educaţional de calitate", precizează Administraţia Prezidenţială.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult