Atelierele online, o soluție de a scăpa de stresul izolării. De la cursuri de gătit, la tehnici de automasaj
Your browser doesn't support HTML5 video.
Tot mai multe ateliere practice și de creație s-au reorientat spre mediul online, iar oamenii pot învăța automasajul, lecții de parenting pentru a închega relația cu copiii în aceasta perioadă sau cursuri de caligrafie și chiar de gătit cu ingredientele avute în debara.
Prețurile variază de la 20 de lei până la câteva sute în funcție de complexitatea atelierului.
Nutriționist: ”Îmi arăți farfuria ta cât e de mare? - Atât - Ok, perfect, pe un sfert vei pune proteinele, un ou pentru tine e suficient, pe celaltă pui carbohidrați. Ce alegi? – Pâine”.
Iulia Hădărean îi ajută pe clienți să își pregătească mâncare sănătoasă cu ingredientele pe care le au în casă. Îi învață și cum să gândească lista de cumpărături necesare pentru o săptămână întreagă.
Iulia Hădărean, nutriționist dietetician: ”Atelierele de nutriție online sunt la mare căutare în perioada asta. Suntem mult mai sedentari decât înainte și tindem să consumăm alimente mai calorice. Să încercăm să mâncăm mai multe fructe și legume în această perioada. Avem nevoie de vitamine”.
Ar fi bine să vă stabiliți și un orar pentru mese, iar cina ar trebui luată cu trei ore înainte de culcare, spun specialiștii.
Cursurile de parenting, la mare căutare
Cu cât stăm mai mult pe scaun sau întinși în canapea, cu atât apar mai des durerile musculare sau osoase.
Pentru asta, un maseur profesionist îi învață pe oameni tehnici de automasaj.
Dan Ioniță, directorul general al unei firme organizatoare de experiențe: ”Ne-au cerut ore din astea de parenting, pentru că stând copiii în casă tot timpul au început copiii să se urce pe pereți și să mănânce urechile părinților. Partea de automasaj nimeni nu ar accesa, că nu mă apuc să fac singur masaj, dar când nu am opțiuni e utilă”.
Sportul este de asemenea binevenit, iar motivația este mai mare atunci când e făcut în grup, chiar și de la distanță.
Cursurile de caligrafie, desen și chiar pictură pe hainele pătate sunt alte tehnici care pot fi învățate în cadrul atelierelor online. În plus, acestea ajută oamenii să se relaxeze și să accepte mai ușor situația izolării.