Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Echipa feminină a României la gimnastică, locul 7 în finala de la Jocurile Olimpice. SUA este campioana olimpică

Echipa feminină a României la gimnastică artistică, formată din Amalia Ghigoarță, Ana Bărbosu, Lilia Cosman, Preda Andreea și Sabrina Maneca-Voinea, a ocupat locul 7 în finala olimpică. Aurul olimpic a fost luat de Statele Unite ale Americii.

Sol - ⁠Amalia Ghigoarţă 13.133, ⁠Ana Maria Bărbosu 13.566, ⁠Sabrina Maneca Voinea 13.900;

Sărituri - ⁠Lilia Cosman 13.433, ⁠Ana Maria Bărbosu 13,933, ⁠Sabrina Maneca Voinea 13.633;

Paralele - ⁠Lilia Cosman 13.133, ⁠Amalia Ghigoarţă 13.333, ⁠Ana Maria Bărbosu 12.433;

Bârnă - ⁠Amalia Ghigoarţă 12.500, ⁠Ana Maria Bărbosu 12.700, ⁠Sabrina Maneca Voinea 13.800.

Podiumul a fost ocupat, în ordine, de SUA (171.296 puncte), Italia (165.494) şi Brazilia (164.497). Este a 20-a medalie olimpică la echipe şi a patra de aur pentru SUA, după cele de la ediţiile din 1996, 2012 şi 2016. Lider incontestabil al echipei, Simone Biles s-a aflat în lot şi la aurul din 2016.

Amalia Ghigoarță a început concursul la sol și a fost notată de arbitri cu 13.133. Ana Maria Bărbosu și-a făcut exercițiul la sol și a primit nota 13.566, iar Sabrina Maneca-Voinea 13.900. Echipa feminină a României se află pe locul 6 după prima rotație cu 40.599 de puncte. Statele Unite ale Americii ocupă primul loc, cu 44.100 de puncte.

Citește și
david popovici si iubita
Cine este iubita lui David Popovici. A izbucnit în lacrimi după ce sportivul a devenit campion olimpic

Lilia Cosman a fost prima la sărituri și a primit nota 13.433. Ana Maria Bărbosu a fost notată cu 13.933, iar Sabrina Maneca-Voinea a primit nota 13.633. Echipa feminină a României se află pe locul 5 după a doua rotație cu 81.598 de puncte. Pe primul loc a rămas America, cu 87.432 de puncte.

Lilia Cosman a primit nota 13.133 la paralele, Amalia Ghigoarță a fost notată cu 13.333 pentru evoluția ei de la paralele, iar Ana Bărbosu a avut ratare la paralele, după ce a căzut de pe aparat la o întoarcere. A primit 12.433. Cu o ratare la paralele, România a căzut pe locul 7 după a treia rotație, cu un punctaj de 120.497. Americancele sunt pe primul loc, cu 129.131, urmate de Italia (125.529) și de Marea Britanie (124.164).

Amalia Ghigoarță a ratat la bârnă și a primit nota 12.500. Ana Bărbosu a primit doar 12.700 pentru evoluția la bârnă, fiindu-i scăzută punctajul pentru dificultatea exercițiului la 4.900. Sabrina Maneca-Voina a încheiat concursul pentru România, obținând 13.800 pentru evoluția de la bârnă. Fetele noastre au avut același scor ca în calificări, 159.497.

Ultima finală olimpică a României la gimnastică a fost în 2012

Româncele au încheiat calificările pe locul 8, ultimul care a dus în finală, cu 159.497 puncte acumulate. Celelalte echipe calificate în finala de astăzi sunt: SUA (172.296), Italia (166.861), China (166.628), Brazilia (165.765), Japonia (162.196), Canada (161.563) și Marea Britanie (160.830).

În finalele individuale s-au calificat Sabrina Voinea, la bârnă (a 5-a notă) și sol (a 4-a notă), Ana Maria Bărbosu și Amalia Ghigoarță la individual-compus, respectiv Ana Maria Bărbosu la sol. Vedeta americană, Simone Biles, care a dominat probele, este prezentă și la individuale. Finalele pe aparate au loc între 3 și 5 august.

Cu ani în urmă, România dădea tonul în gimnastica mondială, acum, din păcate, am prins trenul de pe ultimul loc. Cu al optulea punctaj din calificări, echipa națională de gimnastică feminină s-a bătut în finală cu cele mai mari puteri ale lumii în domeniu: Statele Unite, Italia, Brazilia, China, Japonia și Marea Britanie.

Notele obținute de Sabrina Voinea au fost decisive. Tânără a ajuns și în două finale pe aparate: la sol și la bârnă, unde a avut șanse la o medalie. Mama Sabrinei este fosta gimnastă Camelia Voinea, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice acum 36 de ani. Este antrenoarea fiicei ei, în care stau acum speranțele gimnasticii românești.

Ultima finală olimpică în care a luptat echipa României a fost în 2012, la Londra. Atunci, fetele noastre au luat medalia de bronz.

Jocurile de la Paris sunt în buzunarul tău, de la ceremonia de deschidere până la ultima medalie!

Cu VOYO ai acces LIVE la canalele TVR și poți urmări Jocurile de la Paris de oriunde vrei tu, pe orice device!

Program disponibil prin retransmisia integrală și nealterată a canalelor TVR conform regulilor must-carry

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult