Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Vom continua să ajutăm”. Preşedintele Egiptului estimează că un armistiţiu în Fâşia Gaza ar putea fi anunţat în curând

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi, unul dintre mediatorii cheie între Israel şi Hamas, şi-a manifestat miercuri speranţa că "în următoarele câteva zile" aceste două părţi în conflict vor ajunge la un acord pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza.

"În aceste următoare câteva zile, dacă vrea Dumnezeu, vom avea o încetare a focului şi va începe deja ajutorul real (...) pentru Fâşia Gaza la toate capitolele", a declarat preşedintele Al-Sissi în timpul unei ceremonii la Cairo dedicate persoanelor cu nevoi speciale, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres. Aceasta este prima declaraţie directă a preşedintelui Egiptului referitoare la negocierile pe care Israelul şi gruparea palestiniană Hamas le desfăşoară indirect în capitala Qatarului (Doha) cu ajutorul Egiptului, Qatarului şi SUA pentru o încetare a focului, schimbul prizonierilor israelieni cu deţinuţi palestinieni şi creşterea ajutoarelor pentru populaţia civilă din enclava palestiniană. Deşi nu a oferit detalii despre evoluţia negocierilor, preşedintele Al-Sissi a spus că Egiptul va "continua să ajute" şi speră că această criză cauzată de războiul din Fâşia Gaza se va încheia. "Continuăm şi vom continua să sprijinim şi să ajutăm până la crearea unui stat palestinian în interiorul teritoriilor din anul 1967, cu capitala în Ierusalimul de Est", a mai spus preşedintele Egiptului. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe qatarez, Mahed al-Ansari, a declarat marţi că negocierile pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza continuă la Doha, dar "nu există nicio evoluţie" şi "nu este nimic nou de anunţat", dar a adăugat că "astăzi sau mâine ar putea fi ceva" susceptibil să fie anunţat referitor la un acord. Circa 250 de persoane au fost capturate şi duse în Fâşia Gaza de către gruparea Hamas în timpul incursiunii efectuate de aceasta în sudul Israelului pe 7 octombrie. Dintre aceşti ostatici, circa o sută au fost eliberaţi la sfârşitul lui noiembrie în timpul unui armistiţiu, în schimbul unor deţinuţi palestinieni. Însă 132 de ostatici se mai află încă în Fâşia Gaza, dintre care 28 ar fi murit. În atacul din 7 octombrie circa 1.140 de persoane au fost ucise în Israel, majoritatea civili. Israelul a ripostat imediat şi a jurat că va "anihila" mişcarea islamistă palestiniană aflată la putere în Fâşia Gaza şi a lansat o vastă operaţiune militară soldată până în prezent cu circa 30.000 de morţi palestinieni, majoritatea femei, copii şi adolescenţi, conform ultimului bilanţ comunicat de Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult