Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Un copil minunat care a murit tragic”. O fetiță de 3 luni a fost ucisă de unul dintre cei 19 câini ai familiei

Moartea fulgerătoare a unui copil de trei luni a dus la dezbateri aprinse în Marea Britanie, după decizia judecătorilor.

Conform Mirror, fetița de trei luni a fost ucisă de un Husky, unul dintre cei 19 câini ai familiei, atunci când părinţii ei au decis să o aducă pe micuţă într-o plimbare la Ostler's Plantation, o atracţie turistică aflată în apropierea unui parc natural din Lincolnshire. Tragedia a avut loc pe 6 martie 2022.

În ciuda eforturiloe medicilor de a o salva pe micuță, aceasta a fost neclarată decedată. O anchetă a stabilit ulterior că şi-a pierdut viaţa din cauza rănilor la cap și gât.

Mama a pledat vinovată în decembrie anul trecut, iar tatăl a vrut inițial să meargă la proces, dar ulterior, în iunie, şi-a recunoscut vinovăţia. În cele din urmă, judecătorii au decis ca cei doi părinţi să primească pedepse cu suspendare. În ceea ce-l priveşte pe câinele care a ucis-o pe micuţă, instanţa a stabilit că acesta trebuie eutanasiat.

Jeremy Janes, procurorul de caz, a declarat că implicarea părinţilor nu poate fi separată de tragedia fiicei lor de doar trei luni, dat fiind că cei doi se aflau la faţa locului atunci când aceasta a avut loc.

„Nimeni nu l-a controlat pe Blizzard (câinele care a ucis-o pe fată – n.r.) pentru că amândoi se aflau în spatele dubei pregătind al doilea grup de câini să tragă la sanie. În mod implicit, acest lucru l-ar face pe domnul King să răspundă legal ca proprietar al lui Blizzard. Acesta a fost un copil minunat care a murit tragic, dar legea consideră, pe bună dreptate, că moartea oricărui copil, chiar dacă este al tău, este extrem de gravă. Există o responsabilitate, din motive întemeiate, pentru cei care aleg să aibă câini", a precizat procurorul de caz.

După această tragedie, dar şi alte incidente similare, jurnaliştii publicaţiei au lansat o campanie prin care cer schimbarea legilor care reglementează deţinerea câinilor ca animale de companie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult