„Secretara răului”, condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare, deși a fost complice la uciderea a mii de oameni
„Secretara răului”, așa cum a fost supranumită, acum în vârstă de 97 de ani, este prima femeie care a fost judecată pentru crime într-un proces al nazismului, potrivit publicației Daily Mail.
Președintele instanței, Dominik Gross, a citit marți sentința pentru Irmgard Furchner, care a fost condamnată pentru rolul său în masacrarea a peste 10.000 de prizonieri din lagărul Stutthof din Polonia, ocupată de naziști între 1943 și 1945.
Potrivit depozițiilor de la proces și documentelor de la dosar, Irmgard Furchner a început la 18 ani să lucreze în lagărul de concentrare, și cunoștea în detaliu metodele prin care prizonierii erau uciși.
Procesul a început în septembrie 2021, iar femeia a încercat să scape înainte de a fi dusă în fața instanței. Locuia într-un azil, și a fugit de acolo, iar poliția a găsit-o în apropierea unei stații de metrou, la Hamburg, unde a fost și arestată pentru cinci zile.
Detalii șocante au fost apoi auzite în depozițiile de la proces. Naziști în uniforme medicale albe s-au prefăcut că sunt medici care măsoară pur și simplu înălțimea prizonierilor. Dimensiunea era necesară pentru un dispozitiv special conceput pentru „împușcare în gât”.
Aproximativ 30 de prizonieri au fost împușcați în gât, în două ore.
În alte cazuri, prizonierii au fost forțați să intre în camere de gazare, fiind uciși cu Zyklon B.
Acolo, prizonierii țipau în agonie, frecându-se pe corp și smulgându-și părul, au povestit martorii, sub jurământ.