„Porți de acces pentru dragoni”. Motivul neobișnuit pentru care clădirile din Hong Kong au găuri
Galerie foto
Aceste decupaje ciudate ar exista în scopuri de feng shui, un sistem chinezesc ce presupune așezarea clădirilor și a obiectelor într-o manieră care să fie în armonie cu forțele spirituale, potrivit CNN.
Se spune că astfel de găuri acționează ca porți de acces pentru „dragonii spirituali” care se află pe dealurile din spatele turnurilor. În caz contrar, blocarea căii dragonilor către apă ar putea aduce nenorocire locuitorilor locali.
„Am auzit că localnicii cred că o familie de dragoni locuiește pe dealurile din jur, iar balaurul-mamă își duce copiii la mare pentru a se scălda în fiecare dimineață în apele reci albastre. Pentru a nu bloca familia dragonilor și a aduce ghinion zonei, superstiția este că „gaura”a fost concepută astfel încât să poată trece prin ea”, a povestit un om de afaceri.
În anii '80, dezvoltatorii au început să construiască rânduri de blocuri înalte numite „clădiri cu efect de zid”, ceea ce a dus la adăugarea mai multor găuri peisajului arhitectural din Hong Kong.
„Pe măsură ce au fost construite tot mai multe, oamenii au început să se plângă că blochează vederea și ventilația”, potrivit unui arhitect.
S-a exercitat o presiune asupra dezvoltatorilor, explică el, pentru a găsi o soluție.
Vezi imaginile în Galeria Foto.