Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Nu merită milă”. Ce pățesc în Irak femeile din ISIS

Peste 40 de femei străine au fost condamnate la moarte, de o instanță din capitala irakiană Bagdad, în urma unor procese care au ținut în jur de 10 minute.

Una dintre femeile acuzate de terorism este Djamila Boutoutao, o femeie în vârstă de 29 de ani, cu cetățenie franceză. Ea a fost acuzată de o instanță irakiană că aparține grupării Stat Islamic. În timă ce își auzea sentința, Boutoutao a început să plângă și să ceară ajutor, în timp ce își ținea în brațe fetița de doi ani, scrie The Guardian. 

Asemenea altor cetățeni străini care sunt după gratii în Irak, ea susține că situația în care se află este greu de suportat.

„O iau razna aici. Risc pedeapsa cu moartea sau închisoare pe viață. Nimeni nu îmi spune nimic, nici ambasadorul, nici oamenii din închisoare. Nu-i lăsați să-mi ia fiica. Sunt dispusă să ofer bani celor care îmi pot contacta familia. Vă rog, scoateți-mă de aici”, a spus femeia disperată, în timp ce aștepta să fie chemată de judecător.

La proces nu a fost prezent niciun oficial francez, niciun element care să trimită la fosta ei viață în Lille. Dacă va fi condamnată pentru apartenență la un grup terorist, Djamila Boutoutao riscă închisoare pe viață sau moartea prin spânzurare.

Citește și
Stat Islamic
300 de jihadiști, condamnați la moarte în Irak. Printre aceștia sunt și străini și femei

Boutoutao a ajuns în Irak în 2014, alături de soțul ei Mohammed Nassereddine și cei doi copii. Atât soțul, cât și unul dintre fii au fost uciși în Mosul. Ulterior, femeia a fost capturată de poliția kurdă, în nordul Irakului, și trimisă la Bagdad pentru a fi judecată.

Este doar una dintre cele 15 femei care au ajuns în fața instanței, în urmă cu o săptămână. Acestea sunt văduve ale luptătorilor ISIS. În unele cazuri, ele au plecat voit din țările de proveniență – din Europa sau Asia Centrală – sau cu partenerii lor, în căutarea a ceea ce credeau că o să fie „tărâmul promis.”

O altă femeie judecată săptămâna trecută a fost Zahraa Abdel Wahab Al Kaja, în vârstă de 17 ani. Originară din Tajikistan și purtând în brațe un bebeluș, ea a povestit:

„Am fost adusă în Siria de mama și tata, în urmă cu cinci ani. M-au măritat cu un turc. S-a purtat frumos cu mine, acesta este copilul lui. Ne-am stabilit în Irak, dar tatăl și soțul meu au murit. Acum, eu și mama suntem în închisoare. Vreau să mă întorc acasă, chiar dacă țara mea nu e tocmai bună. Nu purtam hijab acasă. ISIS e bun, m-a învățat cum să îmi acopăr trupul”, a spus ea.

În închisoarea din capitala Irakului se află până la 1000 de femei acuzate de apartenență la gruparea Stat Islamic. Acestea sunt însoțite de până la 820 de copii, în timp ce alții urmează să fie născuți în detenție. Autoritățile franceze, însă, se arată interesate doar de copiii rămași orfani. În ceea ce privește situația adulților care s-au alăturat de bună voie luptătorilor jihadiști, ministrul Apărării Florence Parly a precizat că cei care se vor întoarce în Franța „vor fi trași la răspundere pentru acțiunile lor.” În același timp, autoritățile de la Paris le-au transmis cetățenilor reținuți în Irak că nu vor primi niciun fel de asistență.

Potrivit The Guardian, procesele acestor femei se desfășoară cu rapiditate. Astfel, peste 40 de femei cu cetățenie străină au fost condamnate la moarte, iar alte câteva zeci vor sta după gratii pentru tot restul vieții, în urma unor procese care au durat câte 10 minute.

Autoritățile irakiene recurg la această măsură în încercarea de a face țara să își revină cât mai repede, după ani de dominație a juhadiștilor. Nici cetățenii irakieni nu par să fie mai toleranți.

De exemplu, Mustafa Rashid, un vânzător de mașini, a declarat: „La naiba cu ei. Nu merită milă. Nici femeile nu merită”.

„Copiii vor fi ca mamele lor. Să terminăm repede cu asta, mai sunt atât de mulți”, a spus un gardian.

Pe de altă parte, o femeie cu cetățenie irakiană a reușit să scape de toate acuzațiile și eliberată, după ce avocatul ei a pledat că femeia fusese obligată de frate să se alăture luptătorilor ISIS. Doar puține femei irakiene au fost condamnate pentru rolul jucat în rândul grupării. Pe de altă parte, este foarte mic numărul femeilor străine care au reușit să scape de acuzații.

„În concepția irakienilor, a sistemului judiciar și Guvernului, simplul fapt că ești străin și că alegi să trăiești pe teritoriul ocupat de ISIS reprezintă o dovadă în plus a vinei. Asta nu se aplică și femeilor irakiene, unde probele amănunțite duc la sentințe mai blânde. Cei care au cumpărat un bilet de avion, au trecut granița și au luat de bună voie această decizie sunt mult mai expuși”, a explicat Belkis Wille de la organizația Human Rights Watch, care se ocupă de problemele din Irak.

 CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult