„Noua cale” promisă de Kamala Harris americanilor: „Nu vom abdica de la rolul nostru de lideri mondiali”
Your browser doesn't support HTML5 video.
A transmis un mesaj de unitate și i-a îndemnat, pe alegători să-l respingă pe Donald Trump pe care l-a numit "un om neserios", dar "un risc, extrem de serios pentru democrația americană".
De asemenea, Harris și-a luat angajamentul să continue politicile externe ale administrației Biden în legătură cu NATO și Ucraina.
Kamala Harris, candidata democrată la președinția SUA: „În aceste alegeri, națiunea noastră are o oportunitate prețioasă și efemeră de a depăși amărăciunea, cinismul și luptele dezbinării din trecut, o șansă de a urma o nouă cale înainte”.
Harris, promisiuni pentru UcrainaHarris și-a promovat originile din clasa de mijloc, începând prin a vorbi despre copilăria sa în San Francisco, ca fiică a unor imigranți. Mama ei a venit din India, iar tatăl din Jamaica.
Mai devreme, nepoatele ei au explicat pe scenă, sub îndrumarea actriței Kerry Washington, cum se pronunță corect prenumele candidatei.
În privința rolului Americii în lume, Harris a punctat: „Ca președinte, voi sta ferm alături de Ucraina și de aliații noștri din NATO. Mă voi asigura că vom conduce lumea în viitor, în domeniul spațial și al inteligenței artificiale. America, nu China va câștiga competiția pentru secolul 21 și ne vom întări, nu vom abdica de la rolul nostru de lideri mondiali”.
Când a abordat detalii de politică internă, a vorbit generalități, spunând că se va concentra pe reducerea costurilor pentru "nevoile de zi cu zi" precum asistența medicală, locuințele și produsele alimentare.
Kamala Harris a criticat și politicile promovate de fostul președinte Donald Trump, despre care spune că ar vrea să fie un autocrat de talia lui Kim Jong-Un sau a lui Vladimir Putin.
Trump, un nou atacKamala Harris, candidata democrată la președinția SUA: „În multe feluri, Donald Trump e un om neserios. Dar consecințele pe care le-ar avea trimiterea lui Donald Trump înapoi la Casa Albă ar fi extrem de serioase. Și-ar folosi uriașele puteri date de președinția Statelor Unite nu ca să vă îmbunătățească vouă viețile, nu pentru a întări securitatea noastră națională, ci pentru a-l servi pe singurul client pe care l-a avut vreodată: el însuși”.
În tot acest timp, Donald Trump a postat zeci de mesaje virulente pe rețeaua sa socială, comentând și criticând în timp real declarațiile Kamalei Harris. Cu câteva ore înainte, într-o vizită în Arizona, la granița cu Mexicul, fostul președinte a atacat-o pe Harris pe tema migrației: „E leneșă și, probabil mai important decât că e leneșă... vrea să aibă o graniță deschisă”.