„Neuronii se topesc ca untul". Zile de foc în Spania: temperaturile au ajuns chiar și la 44 de grade Celsius
Postul de televiziune spaniol RTVE a descris căldura drept "sufocantă", în timp ce ziarul El Mundo a titrat: "Neuronii se topesc ca untul". Pentru întreg teritoriul sau zone extinse ale regiunilor Andaluzia, Castilia şi León, Madrid şi Castilia-La Mancha şi chiar pentru teritoriul de obicei mai răcoros al Ţării Bascilor, în nordul Spaniei, serviciul naţional de meteorologie AEMET a emis cel mai înalt nivel de alertă de căldură. La Madrid, unde au fost înregistrate temperaturi de aproape 40 de grade Celsius măsurate cu puţin înainte de ora locală 19:00 (17:00 GMT), multe străzi au fost pustii în cursul după-amiezii. Pe de altă parte, centrele comerciale cu aer condiţionat şi piscinele publice erau deja pline la începutul dimineţii, potrivit relatărilor din presă. Conform AEMET, actualul val de caniculă nu se va încheia joi, ci se va prelungi cel puţin până vineri, contrar prognozelor anterioare. Până atunci, multe regiuni ale ţării vor fi vizate de coduri roşu (cel mai intens), portocaliu şi galben. Destinaţia turistică populară Mallorca, cu faimoasa sa Ballermann (Balneario 6), va fi ferită de data aceasta de caniculă, temperaturile maxime depăşind uşor 30 de grade Celsius. Serviciul de meteorologie a avertizat asupra unui risc crescut de incendii forestiere în Spania în această săptămână, pe fondul unei secete de lungă durată şi a vântului intens. Cu toate acestea, deocamdată nu s-au produs incendii semnificative.