Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Mi-am pierdut 11 membri ai familiei”. Mărturii sfâșietoare în urma cutremurului care a devastat Afganistanul

Un supraviețuitor al cutremurului devastator din Afganistan a mărturisit că a pierdut 11 membri ai familiei în urma seismului.

„Mi-am pierdut cele patru fiice vitrege, cei patru fii și nepoții. Nu mai am nimic de spus. Mi-am pierdut 11 membri ai familiei astăzi”, a mărturisit Taj Mohammad, unul dintre supreaviețuitori, relatează BBC.

Cel puţin 2.000 de persoane au murit în urma cutremurului violent care a lovit, sâmbătă, vestul Afganistanului, conform unui bilanţ dat publicităţii duminică de guvernul taliban. Cifrele continuă să crească pe măsură ce cadavrele sunt extrase de sub dărâmături în aşezările afectate de seism, transmite AFP.

ONU spune că localnicii continuă să folosească lopețile și mâinile goale pentru a-i căuta pe cei peste 500 de oameni care sunt încă dispăruți.

Peste 1.300 de locuinţe au fost distruse sâmbătă de cutremurul cu magnitudinea 6,3, care a fost urmat în aceeaşi zi de opt replici puternice şi care a lovit regiuni situate la 30 de kilometri nord-vest de oraşul Herat.

Citește și
cutremur
Cutremur semnificativ, raportat luni dimineață. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit

O nouă replică, de 4,2 grade, s-a produs duminică dimineaţă, în jurul orei 7:00 (2:30 GMT), în aceeaşi zonă, conform Institutului de geofizică al Statelor Unite (USGS).

Purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru gestionarea dezastrelor, mullahul Janan Sayeq, a descris duminică seismul drept „un cutremur fără precedent” şi a anunţat un bilanţ 2.053 de morţi în 13 sate. O cifră ce ar putea creşte, după cum a avertizat oficialul, aşa cum a făcut şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) cu o zi înainte.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult