„Lucrăm non-stop”. Rușii și-au luat cu asalt avocații cu solicitări despre cum poate fi evitată mobilizarea lui Putin
Grupuri civice şi de avocaţi spun că sunt asaltate de cereri de sprijin de când preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat la 21 septembrie că 300.000 de persoane vor fi mobilizate pentru a spori efectivele de război ale Rusiei.
Sute de mii de persoane au fugit în ţări precum Kazahstanul, Georgia şi Finlanda. Mulţi alţii rămân în Rusia şi se ascund de recrutorii militari, rugându-se să nu primească ordin de încorporare sau sperând că vor fi scutiţi de serviciul militar.
„Lucrăm non-stop”, a spus Serghei Krivenko, care conduce o organizaţie de aproximativ 10 avocaţi, numită 'Cetăţean. Armată. Lege'.
„A părăsi armata este imposibil”„Viaţa normală a oamenilor este dată peste cap. Este o mobilizare fără limită, ca într-un război. Poate dura luni sau ani. Unii s-ar putea să nu se mai întoarcă. A părăsi armata este imposibil. Singura cale sunt moartea, rănirea sau detenţia pentru nerespectarea ordinelor”, a mai spus el, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
Implementarea mobilizării a fost haotică. Deşi ordinul a fost conceput pentru cei cu experienţă militară şi pentru experţi din specialităţile de care este nevoie, aplicarea lui nu pare să fi ţinut cont de trecutul militar, de starea de sănătate, de statutul de student sau de vârsta persoanelor.
Săptămâna trecută, Putin a recunoscut că există greşeli şi a spus că ele trebuie corectate. „De exemplu, mă gândesc la taţii cu mulţi copii, la persoanele care suferă de boli cronice sau la cei care au trecut deja de vârsta mobilizării”, a spus el.
Guvernatorul regiunii Habarovsk, din Extremul Orient rus, a anunţat luni demiterea comisarului militar după ce jumătate dintre bărbaţii nou mobilizaţi au fost trimişi acasă deoarece nu îndeplineau criteriile de mobilizare.
Pe reţelele de socializare, circulă liste cu sfaturi despre cum poate fi evitată mobilizarea, precum şi formulare, cu tot cu instrucţiunile de completare, pentru excepţii medicale sau despre cum poate fi refuzat serviciul militar din cauza convingerilor politice sau religioase.
Ce spun avocații despre mobilizarea din RusiaAvocatul pentru drepturile omului Pavel Cikov a spus luni că el şi echipa sa au oferit sesiuni de consiliere online pentru 10.000 de angajaţi din companii. Numărul de persoane care îl urmăresc pe aplicaţia de mesagerie Telegram a crescut de peste trei ori în ultimele două săptămâni, ajungând la 466.000.
Relatările despre bărbaţi care, deşi ar fi trebuit să fi scutiţi, au primit ordin de mobilizare s-au răspândit vertiginos.
„Cei care vin la noi sunt panicaţi. Nu înţeleg ce se întâmplă”, a spus Krivenko.
Autorităţile „cheamă pe oricine. Iar legea le permite să recruteze pe oricine”, a adăugat el.
Dmitri Lutsenko, care conduce o organizaţie numită 'Eliberare' şi care oferă informaţii şi consiliere juridică, afirmă că „cel mai bun mijloc de a evita mobilizarea este de a părăsi Rusia acum”.
„A doua cea mai bună opţiune este să te ascunzi”, a explicat el.
„Evitaţi să semnaţi ordinele de chemare, evitaţi centrele militare. Sancţiunea juridică pentru neprezentare este o mică amendă şi nu ştiu pe nimeni care să fi fost amendat deocamdată”, a adăugat Lutsenko.
Avocatul Aleksei Tabalov a scris pe Facebook că tinerii şi femeile cer ajutor într-o măsură mai mare decât bărbaţii mai în vârstă, iar cei dintre aceştia din urmă care aleg să îşi spună părerea sunt deseori fatalişti şi obedienţi faţă de autorităţi.
„În acelaşi timp, vedem mulţimi de oameni care se duc în mod voluntar la centrele militare. Îmi vine să urlu: De ce vă duceţi? Fugiţi, plecaţi cât mai puteţi! Dar nu, ei stau şi aşteaptă în linişte. Ce aşteaptă?”, a afirmat el.