Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Lovitura secolului”. Cum a spionat CIA peste 120 de țări, printre care și România

Your browser doesn't support HTML5 video.

Serviciile secrete americane și germane au spionat peste o sută de țări, inclusiv România, prin intermediul unei societăți elvețiene specializate în criptarea conversațiilor.

Este dezvăluirea incendiară a unei anchete jurnalistice, care a fost realizată în: Statele Unite, Germania și Elveția. Pentru mai bine de o jumătate de secol, guverne din toată lumea s-au încrezut într-o singură companie, care să păstreze secrete comunicațiile spionilor, ale soldaților sau ale diplomaților, relatează ''The Washington Post''.

Societatea Crypto AG a devenit după al Doilea Război Mondial lider mondial în echipamente de criptare. Și-a vândut produsele în peste 120 de țări, inclusiv în Iran, India, Pakistan chiar și Vaticanului sau juntelor militare din America Latină.

Ce nu știau cumpărătorii este că, în anii '70, Crypto AG a fost cumpărată în secret de către CIA, în cadrul unui "parteneriat strict confidențial" cu BND, informațiile secrete germane. Astfel capitalizată, compania a trecut treptat de la echipamente mecanice la circuite electronice și, în fine, la cipuri de silicon și software. Cele două agenții de spionaj au trucat echipamentele societății pentru a pirata codurile folosite de diverse țări pentru a trimite mesaje criptate.

Astfel, cele două agenții de spionaj l-au monitorizat pe ayatollahul Iranului în timpul crizei ostaticilor din 1979, au furnizat Marii Britanii informații despre armata argentiniană în timpul războiului din Maldive și i-au surprins pe oficialii libieni felicitându-se reciproc după atentatul comis în 1986 într-o discotecă din Berlin.

Citește și
hong kong
Interferența Chinei în Hong Kong. Detalii de la un fost spion chinez

Dar programul a avut limitele lui. Principalii inamici ai Americii, Uniunea Sovietică și China, n-au fost niciodată clienții Crypto. Totuși, spionii americani au aflat informații monitorizând interacțiunea altor țări cu Moscova și cu Beijing.

Serviciul german s-a dezangajat din societate la începutul anilor '90, iar CIA a revândut Crypto în 2018.

Nici CIA și nici BND nu au comentat această anchetă, însă un fost coordonator al informațiilor germane a confirmat pentru ZDF existența operațiunii, apreciind că a permis "o lume un pic mai sigură".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult