Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zelenski vrea să învingă „răul rusesc” din Crimeea : „Acolo ne așteaptă victoria. Eliberarea peninsulei este singura opțiune”

Your browser doesn't support HTML5 video.

În Ucraina, pacea nu pare a găsi vreo portiță prin care să se strecoare. Ambele tabere mențin poziții inflexibile.

"Negocierile pentru pace vor fi posibile doar dacă discuțiile vor viza stabilirea unei noi ordini mondiale, fără dominaţie americană" a spus, la Ankara, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov.

Ucrainenii sunt și ei de neclintit și vor Peninsula Crimeea înapoi. Pe de altă parte, solul noroios amână deocamdată lansarea contra-ofensivei Kievului.

Armata Ucrainei va fi la granița Crimeei în cinci sau șapte luni. Asta spune principalul consilier al preşedintelui Zelenski, Mihailo Podoliak. Odată ajunși acolo, ucrainenii le vor da rușilor de ales: pleacă voluntar ori dau piept cu trupele Ucrainei, adaugă acesta. Altfel spus, recuperarea peninsulei ramane un obiectiv neclintit al Kievului.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Din nefericire, pe teritoriul Crimeei, sub tricolorul rusesc, domnesc răul, umilința, represiunea, crima și războiul. Dar acolo unde a început calea răului, acolo ne așteaptă victoria, sunt sigur. Victorie asupra acestui rău. Eliberarea Crimeei este singura opțiune”.

Citește și
razboi, ucraina
Kievul promite că armata sa va „bate” la porțile Crimeei în cinci sau șapte luni. Ce variante vor avea de ales rușii
Documente clasificate ale SUA apărute în online

Între timp, Pentagonul anchetează modul în care au fost postate pe internet mai multe documente clasificate, care ar detalia ajutorul pe care ar urma sa-l dea Statele Unite și NATO forțelor ucrainene, înaintea ofensivei.

Oficialii de la Kiev spun că documentele conțin, de fapt, informații fictive. Ar fi doar o manipulare a Rusiei, susțin și de unii analiști militari.

Philip Ingram, fost ofițer britanic de contrainformații: „Sunt două versiuni ale documentelor. Sunt menționate actualizări privind fluxul de echipamente militare primite de forțele ucrainene de la aliații occidentali, (informații) despre restructurarea forțelor ucrainene, evaluarea situației din teren, evaluarea vremii în legătură cu un posibil contraatac. Unul dintre documente, care aproape sigur a fost modificat, estimează pierderile Rusiei la numai 17.500 de morți. În umă cu câteva săptămâni, serviciul de informații britanic a estimat numărul deceselor în tabăra rusă la 40.000-60.000. Ceea ce nu se menționează în aceste documente este unde exact vor avea loc atacurile. În prezent, ucrainenii reușesc să le țină piept rușilor în Bahmut”.

Moscova: „Suntem gata să negociem pentru a rezolva conflictul din Ucraina”

În plus, armata ucraineană susține că a doborât, vineri, un avion de luptă Suhoi, în apropiere de Marinka, în regiunea Donețk.

Pentru ca pacea să fie posibilă în Ucraina, aceasta va trebui să se bazeze pe o "nouă ordine mondială", în care nu va exista o singură "putere hegemonică", a spus ministrul rus de Externe.

Sergei Lavrov, ministrul rus de Externe: „Suntem gata să negociem pentru a rezolva conflictul din Ucraina, ținând cont de realitățile actuale de pe teren și ținând seama de interesele și îngrijorările legitime ale Federației Ruse, mai ales în materie de securitate”.

În schimb, presa de stat din China relatează că președintele Xi Jinping i-a spus omologului său francez că "nu este în interesul nimănui ca războiul din Ucraina să se prelungească", iar Beijinul este dispus să sprijine propunerile de pace ale Franței.

Dar liderul chinez nu a oferit vreun indiciu că își va folosi influența în calitate de partener diplomatic al președintelui Putin pentru a face presiuni pentru un acord de încetare a focului.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „China este o putere foarte serioasă, foarte mare, cu o poziție suverană, puternic conturată. Nu este o țară care își schimbă pozițiile atât de repede sub influența externă”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult