Zelenski: Simţim apropierea victoriei noastre. Vom aduce în faţa justiţiei fiecare criminal
Zelenski a menţionat că armata rusă a lăsat în urmă în Herson aceleaşi atrocităţi ca în alte regiuni.
„Prima linie a frontului nu are weekenduri. Salvatorii nu au weekend-uri. Doctorii care îi ajută pe răniţi nu au weekend-uri. Medicii care ne ajută copiii nu au nici ei weekend-uri. Lucrătorii ucraineni din domeniul energiei care luptă împotriva dronelor iraniene nu au odihnă. Toţi lucrătorii noştri din transporturi...Firme care ajută. Voluntari de care nu ne putem lipsi. Întreprinderi militare care repară şi produc echipamente. Diplomaţi care lucrează aproape non-stop deja de 263 de zile... Lucrători în comunicaţii, forţe de securitate, sute şi sute de alte domenii, mii de organizaţii şi întreprinderi, milioane de oameni. Cu toţii simţim deja apropierea victoriei noastre. Pentru că ne păstrăm unitatea şi ştim că avem dreptul să fim pe pământul nostru”, a spus Zelenski, potrivit News.ro.
Stabilizarea şi restabilirea ordinii în 226 de aşezări vor fi asigurate în regiunea Herson, a adăugat preşedintele ucrainean.
„Este vorba de peste 100.000 de localnici în acest moment. Restabilim comunicaţiile, internetul, televiziunea. Facem totul pentru a restabili capabilităţile tehnice normale pentru alimentarea cu energie electrică şi apă cât mai curând posibil. Vom readuce transporturile şi serviciile poştale. Vom readuce ambulanţele. Bineînţeles că deja începe restabilirea activităţii autorităţilor, poliţiei, a unor companii private. Prezenţa noastră se va simţi! Se va simţi că există viaţă. Dar vă rog să nu uitaţi că situaţia din regiunea Herson este încă foarte periculoasă. În primul rând, există mine. Din păcate, unul dintre militarii noştri din operaţiunile de deminare a murit, iar alţi patru au fost răniţi. Le cer tuturor locuitorilor din Herson să fie foarte atenţi şi să informeze imediat salvatorii cu privire la toate obiectele periculoase”, a adăugat el.
Zelenski a menționat că “sunt în desfăşurare reţinerea soldaţilor şi mercenarilor ruşi care au rămas în urmă pe acest teritoriu şi neutralizarea sabotorilor”. “Anchetatorii au documentat deja peste 400 de crime de război ale ruşilor, s-au găsit cadavre atât ale civililor, cât şi ale personalului militar. În regiunea Herson, armata rusă a lăsat în urmă aceleaşi atrocităţi ca şi în alte regiuni ale ţării noastre, unde a putut pătrunde. Vom găsi şi aducem în faţa justiţiei fiecare criminal. Fără îndoială”.
„Luptele din regiunea Doneţk sunt la fel de intense ca în zilele precedente. Nivelul atacurilor ruseşti nu scade. Nivelul de rezistenţă şi curaj al luptătorilor noştri este cel mai ridicat. Nu permitem să se pătrundă prin apărarea noastră.
Cinci dintre regiunile noastre au fost lovite de rachete, au fost ţinta atacurilor aeriene şi de artilerie ale ocupanţilor în timpul zilei. Acestea sunt regiunea Sumî, regiunea Harkov, regiunea Zaporojie, regiunea Lugansk şi regiunea Doneţk.
Facem totul pentru ca inamicul să simtă reacţia noastră dură. De-a lungul întregii linii de front, asigurăm distrugerea lanţurilor de aprovizionare inamice, a depozitelor de muniţii şi a cartierului general al inamicului.
Trebuie să reducem potenţialul ocupanţilor în fiecare zi - fără zile libere! Salvează vieţile oamenilor noştri”, a mai afirmat Volodimir Zelenski.