Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zelenski pune Occidentul la zid. „Răspunsul zero” al aliaților care a agitat apele la Kiev

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat lipsa de reacție a Occidentului la prezența trupelor nord-coreene în regiunea Kursk din Rusia.

Volodimir Zelenski a subliniat, într-un interviu acordat postului de televiziune sud-coreean KBS, că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, testează reacția lumii la prezența forțelor militare nord-coreene în regiunea Kursk, observând că, până acum, reacția a fost „zero”.

Zelenski a mai adăugat că armata nord-coreeană a fost deja mobilizată în regiunea Kursk din Rusia, unde forțele ucrainene desfășoară o operațiune militară. El a menționat că „nu au participat încă la luptă, dar o vor face” și consideră că această implicare este o chestiune de „zile, nu de luni”.

Totodată, el consideră că, prin implicarea forțelor nord-coreene în război, Putin măsoară reacția lumii, iar dacă nu va exista nicio reacție, prezența trupelor străine care sprijină Rusia este probabil să crească.

„Cu contingentul nord-coreean, Putin testează reacția Occidentului, a țărilor NATO și a Coreei de Sud. Și cred că după toate aceste reacții, Putin va crește contingentul”, a subliniat el.

Citește și
Josep Borrell
Josep Borrell, avertisment sumbru: Sprijinul Chinei pentru Rusia reprezintă o ameninţare directă la adresa Europei

Președintele a calificat, de asemenea, reacția actuală la implicarea armatei nord-coreene drept „zero”, potrivit Ukrainska Pravda.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult