Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zelenski: Protecţia Ucrainei este protecţia întregii Europe

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că demersurile de integrare a ţării în Uniunea europeană merită o atenţie specială, având vineri o şedinţă în acest sens cu oficiali ucraineni.

”Mişcarea Ucrainei către UE şi transformarea în interiorul ţării noastre, unul dintre elementele cheie ale protecţiei pe termen lung a statului, afirmă preşedintele. Potrivit acestuia, protecţia Ucrainei este protecţia întregii Europe.

”Pentru noi, mişcarea Ucrainei către Uniunea Europeană şi transformarea în interiorul ţării noastre este unul dintre elementele cheie ale protecţiei pe termen lung a statului, o garanţie a libertăţii pentru toţi ucrainenii. Prin urmare, procesul de integrare europeană merită nu doar o atenţie separată la aspectele politice, economice, sociale şi juridice, ci o abordare holistică”, a afirmat Zelenski în ultimul mesaj postat pe reţelele de socializare.

Preşedintele ucrainean a precizat că a avut vineri ”o întâlnire dedicată paşilor ulteriori ai statului în integrarea europeană”.

”Mergând spre Europa, consolidăm viaţa naţională ucraineană în ansamblul ei. Sunt sigur că Ucraina va deveni un membru cu drepturi depline al UE. Cel puţin să facem totul pentru aceasta”, a mai afirmat Zelenski.

Citește și
Mihail Gorbaciov
Gorbaciov a fost şocat şi tulburat de războiul din Ucraina în ultimele luni de viaţă, susține translatorul său

Acesta a adpugat că face în continuare efoturi pentru ”susţinerea şi înţelegerea Ucrainei în toate ţările europene”.

”Vă reamintesc de fiecare dată că protecţia Ucrainei este protecţia întregii Europe. Nu doar a noastră, ci a întregii lumi democratice”, a mai afirmat Zelenski.

Acesta s-a referit şi la decizia convenită de ţările G7 de a plafona preţul petrolului rusesc.

”Când acest mecanism va fi pus în aplicare, va deveni un element important de protecţie a ţărilor civilizate şi a pieţelor energetice împotriva agresiunii hibride ruseşti. Într-adevăr, preţul gazului rusesc trebuie, de asemenea, să fie plafonat”, a mai declarat Zelenski.

Acesta a adăugat că ”aceste sancţiuni energetice împotriva Rusiei ar fi trebuit să fie aplicate de mult timp”.

Potrivit preşedintelui ucrainean, aceste sancţiuni ”vor restabili dreptatea pentru toţi europenii, pe care Rusia încearcă să îi şantajeze cu preţuri umflate artificial pe piaţa energiei”.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult