Zelenski își dă afară jumătate de cabinet după ce rușii au lovit cu două rachete un institut militar. 51 de oameni au murit
În tot acest haos, în discursul său de azi-noapte, președintele Zelenski a dat de înțeles că, în orele următoare, jumătate din cabinetul său va fi remaniat. Pe lista celor demiși s-ar afla și ministrul de Externe, Dmitro Kuleba, scrie presa de la Kiev.
În orașul Poltava, echipele de salvare au căutat toată noaptea, printre dărâmături, persoane date dispărute după atacul sângeros lansat ieri de ruși. Volodimir Zelenski: „Le sunt recunoscător tuturor salvatorilor, medicilor, asistenților medicali și tuturor locuitorilor din Poltava care s-au alăturat pentru a ajuta, au donat sânge și oferă sprijin. Se face tot posibilul pentru a salva cât mai multe vieți". Rachete balistice au lovit, una după alta, Institutul Militar de Comunicații din Poltava și un spital din apropiere. O parte dintre victime sunt cadeți.
Au fost speculații că exploziile i-ar fi surprins pe terenul de paradă și în cantină. Însă, comunicatul ministerului apărării dezminte informațiile: "Predarea era în desfășurare când a sunat alarma, dar exploziile au avut loc după doar câteva minute. Nu era nicio paradă sau alt eveniment" „Gunoaiele de ruși vor fi trași la răspundere pentru ce au făcut. Și, încă o dată, facem un apel către oricine din lume care are puterea să oprească această teroare”. Zelenski: „Ne bazăm pe (sistemul) Patriot, pe care România se pregăteşte să îl transfere. Sunt recunoscător pentru acest pas de asistenţă din partea României. Acesta este un lucru care va sprijini cu adevărat poporul nostru, țara noastră. " În regiune, au fost decretate 3 zile de doliu. Atacul asupra institutului militar din Poltava a avut loc în timp ce liderul rus, Vladimir Purin, era primit în Mongolia, într-un cadru festiv.
Este prima sa deplasare într-o țară membră a Curţii Penale Internaţionale, după emiterea unui mandat de arestare pe numele său. Dar nu a fost reținut.
Săptămâna trecută, instanța de la Haga şi autorităţile ucrainene au îndemnat Mongolia să-l închidă pe liderul rus. Hotărârea, emisă în martie 2023, îl acuză pe Puţin de crime de război legate de deportarea ilegală și transferul a mii de copii ucraineni din zonele ocupate în Federația Rusă.
Experții se așteaptă acum ca Mongolia să fie urmărită în justiție de Curtea Penală Internațională pentru încălcarea obligației de cooperare. Însă, riscă cel mult o ... "mustrare". Nu sunt prevăzute consecințe serioase pentru un stat găsit vinovat.
Sursa: Pro TV
Etichete: Rusia , Ucraina , razboi , remaniere , volodimir zelenski
Dată publicare: 04-09-2024 07:26