Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zelenski i-a cerut lui Biden să numească Rusia stat ce sponsorizează terorismul. Reacția președintelui american

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut preşedintelui american Joe Biden, într-una dintre recentele lor conversaţii telefonice, să desemneze Rusia drept stat ce sponsorizează terorismul, potrivit unei persoane informate, scrie CNN.

Cererea lui Zelenski nu a fost la fel de urgentă ca solicitarea către liderii occidentali de a-i oferi arme suplimentare şi ajutor financiar, a spus persoana, dar a făcut-o ca parte a unui efort de a extinde condamnarea internaţională a Rusiei.

Biden nu a oferit un angajament ferm faţă de cererea lui Zelenski, care a fost anunţată pentru prima dată de The Washington Post, potirvit News.ro.

Oficialii americani au refuzat anterior să excludă adăugarea Rusiei pe lista statelor ce sponsorizează terorismul, listă care include în prezent Coreea de Nord, Siria, Cuba şi Iran.

„Nu am nicio evaluare în acest moment. Evident, continuăm să analizăm acţiunile de pe teren şi acţiunile liderilor”, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, reporterilor de la Casa Albă luna trecută.

Adăugarea Rusiei pe această listă ar fi o mişcare dramatică care ar escalada sancţiunile economice şi ar avea efecte secundare asupra ţărilor care încă fac afaceri cu Moscova.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult