Zelenski, acuzat că a contribuit la declanșarea războiului cu Rusia. „Nu ar fi trebuit să îl lase niciodată să înceapă”
Your browser doesn't support HTML5 video.
„Aliații din NATO trebuie să mențină sprijinul lor pentru Ucraina până când țara va obține o pace justă și durabilă în fata agresorului rus”, a declarat Biden, care s-a întâlnit cu liderii Germaniei, Franței și Marii Britanii.
Președintele american a venit într-o vizită în Germania unde s-a întălnit cu președintele și cu cancelarul țării gazdă. Joe Biden a avut o relație de lucru foarte strânsă cu Olaf Scholz, iar călătoria este văzută, în parte, și ca o confirmare a acestui parteneriat americano-german, înainte ca Biden să-și încheie mandatul prezidențial la Casa Albă, în ianuarie.
Joe Biden: „Germania și Statele Unite au fost mereu împreună pentru a sprijini poporul curajos al Ucrainei în lupta sa pentru libertate, pentru democrație și pentru însăși supraviețuire. Trebuie să ne menținem sprijinul. În opinia mea, trebuie să continuăm până când Ucraina câștigă o pace justă și durabilă”.
Tot la Berlin, Biden a avut și o întrevedere în patru cu liderul german Olaf Scholz, cu președintele Franței, Emmanuel Macron și cu premierul Marii Britanii, Keir Starmer.
Acest mini-summit avut loc la o zi după ce Volodimir Zelenski a fost la Bruxelles, pentru a le prezenta liderilor din Uniunea Europeană și miniștrilor Apărării din NATO, planul său prin care vrea să aducă Ucraina într-o situație suficient de puternică pentru a negocia cu Rusia sfârșitul războiului.
Volodimir Zelenski: „Planul include arme, invitația pentru aderare la NATO, întărirea economiei, garanții că vor exista investiții și că resursele noastre vor fi protejate. Dacă planul nostru nu va fi susținut, pentru Ucraina va fi foarte dificil. Lumea va oferi Rusiei un privilegiu. Slăbiciunea Ucrainei înseamnă puterea Rusiei. Cred că respingere planului nostru ar fi o mare greșeală”.
Mark Rutte, secretarul general al NATO: „Ne intensificăm semnificativ sprijinul pentru Ucraina, astfel încât să poată, pe de o parte, să se apere împotriva agresiunii ruse de astăzi și, pe de altă parte, să descurajeze amenințările rusești în viitor”.
Pe de altă parte, Donald Trump l-a acuzat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru că a contribuit la declanșarea războiului cu Rusia, un comentariu care sugerează, încă o dată, că cel mai probabil republicanul va schimba radical politica SUA față de Ucraina dacă va ajunge din nou la Casa Albă.
Donald Trump: "Asta nu înseamnă că nu vreau să-l ajut (pe Zelenski), pentru că îmi pare foarte rău pentru acei oameni. Dar el nu ar fi trebuit să lase niciodată să înceapă acest război. Războiul înseamnă înfrângere".
Între timp, Putin primește inclusiv ajutor cu trupe de la Phenian. Aproximativ 11.000 de soldați nord-coreeni sunt antrenați în Rusia și vor fi gata până la sfârșitul acestei luni pentru a fi trimiși să lupte în Ucraina, a declarat Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militar ucrainean.
Agenția de informații sud-coreeană, la rândul ei, a anunat că regimul Kim Jong Un a trimis deja 1.500 de soldați din forțele speciale – cu uniforme militare rusești, arme și acte de identitate falsificate – în Rusia, pentru antrenament, în perspectiva unor misiuni de luptă împotriva Ucrainei.