Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zelenski a semnat legea care duce Ucraina tot mai aproape de aderarea la UE: "Negocierile ar urma să înceapă în acest an"

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat, joi seara, că a semnat o lege de care Ucraina are nevoie pentru a începe negocierile pentru accederea în Uniunea Europeană.

”Negocierile ar urma să înceapă în acest an. Legea garantează o selecţie transparentă, profesionistă şi corectă a judecătorilor pentru Curtea Constituţională. Ţara noastră se află cu un pas mai aproape de a adera la Uniunea Europeană”, a afirmat liderul de la Kiev, citat de News.ro.

De asemenea, Volodimir Zelenski a anunțat că un forum al industriilor de apărare urmează să fie organizat, în toamnă, de ţara sa, arătând că ”naţiunile au dreptul la apărare”. ”Noi construim arsenalul lumii libere împreună”, a adăugat el.

”Va fi prima dată când un astfel de eveniment la scară largă se va ţine la nivel de state. Producători de arme ucraineni şi străini. Puterea noastră. Puterea partenerilor noştri. Întreaga lume, care este interesată în a se asigura că dreptul internaţional şi umanitatea au un arsenal de apărare potrivit împotriva oricărei terori... Lumea poate fi unită şi în acest format de cooperare. Trebuie să dăm un nou impuls de securitate tuturor din lume care preţuiesc statalitatea lor şi libertatea la fel de mult ca noi. Naţiunile au dreptul la apărare. Noi construim arsenalul lumii libere împreună”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a mai afirmat, în mesajul transmis joi seară, că acordurile cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, sunt implementate, iar două sisteme de lansare IRIS-T noi au fost livrate în Ucraina, fiind vorba despre sisteme pentru apărare aeriană puternice şi necesate.

Citește și
Volodimir Zelenski
Zelenski: "Niciun terorist, cu excepţia Rusiei, nu a atacat securitatea atâtor naţiuni deodată. Trebuie să răspundem"

Volodimir Zelenski a menţionat că a primit scrisorile de acreditare ale noilor ambasadori sosiţi în Ucraina din Germania, Indonezia, Suedia, Chile, Columbia şi Peru.

De asemenea, liderul de la Kiev a avut întâlniri cu guvernul şi o întrevedere separată cu premierul Şmîhal, discutând despre logistică, exporturi, sprijin pentru apărare.

În mesajul său, preşedintele Ucrainei a vorbit și diferite unităţi de militari ucrainene, cărora le-a transmis recunoştinţa sa.

El a adăugat că, printr-un decret al său, este pusă în aplicare decizia privind schimbarea şefilor regionali însărcinaţi cu recrutarea: ”Războinici care au participat efectiv la lupte, care înţeleg cu adevărat cum şi cine ar trebuie selectat pentru forţele noastre de apărare şi securitate – aceştia sunt războinicii care vor gestiona activitatea centrelor teritoriale de recrutare. Acest sistem are nevoie de demnitate. Acest sistem are nevoie de raţionalitate. Acest sistem are nevoie de abilitatea de a asigura pe front oameni care pot întări apărarea noastră”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult