Zeci de oameni au murit în Iran, otrăviți cu alcool contrafăcut. Au crezut că îi scapă de coronavirus
Potrivit presei locale, victimele au dat crezare zvonurilor, potrivit cărora alcoolul ar fi o modalitate eficientă de a trata infectarea cu noul coronavirus, transmite Daily Mail.
Alcoolul este interzis în Iran, cu excepția unor minorități, însă în ciuda acestui lucru, sunt raportate tot mai multe cazuri de persoane otrăvite în urma consumului de alcool contrafăcut.
Pe de altă parte, noul bilanţ aduce la 291 numărul persoanelor ucise de Covid-19 în Iran, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii iranian, Kianouche Jahanpour, într-o conferinţă televizată.
El a adăugat că au fost confirmate 881 de noi cazuri de infecţie cu coronavirus, ceea ce face ca numărul total al celor infectaţi din Iran să ajungă la 8.042, transmite Agerpres.
Purtătorul de cuvânt a precizat că 2.731 s-au vindecat şi au fost externate.
Epidemia din Iran este una dintre cele mai grave în afara Chinei, locul de provenienţă a coronavirusului.
Cu 2.114 de cazuri, capitala Teheran rămâne zona cea mai afectată. Provincia nordică Mazandaran a înregistrat de noi cazuri 253 şi cu un total de 886 se plasează pe poziţia a doua, urmată de Qom, oraşul sfânt şiit situat la sud de Teheran, cu 751 de cazuri.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!