Zeci de mii de oameni au protestat, iar, în Franța, față de măsurile antiCovid. Conflicte între protestatari VIDEO și FOTO
Aproximativ 200 de demonstraţii au avut loc în toată ţara. Majoritatea au fost paşnice, dar în Montpellier, sudul Franţei, au avut loc confruntări între participanţii de stânga şi cei de dreapta, potrivit imaginilor difuzate de televiziune, conform DPA.
Pe lângă vaccinarea obligatorie pentru angajaţii din domeniul sănătăţii, manifestanţii au protestat împotriva aşa-numitului ''paşaport sanitar'' care oferă dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau a testării negative la COVID-19.
Oamenii trebuie să prezinte un ''paşaport sanitar'' atunci când merg în restaurante sau cinematografe, când călătoresc cu trenul pe distanţe lungi şi, în unele locuri, atunci când intră în centrele comerciale.
Relaxarea restricţiilor în Franţa în ultimele luni nu a fost legată de testarea obligatorie.