Zeci de mașini care urmau să fie scoase la licitație au ars într-o parcare din SUA. Pagubele sunt uriașe
Your browser doesn't support HTML5 video.
Incendiul a izbucnit când cei mai mulţi angajați terminaseră programul de lucru. Nu au fost victime, dar pagubele materiale sunt enorme.
Haosul a început cu puțin timp înainte de lăsarea serii. În imaginile filmate din elicopter se vede cum unele autoturisme explodează sub presiunea flăcărilor, care se propagă rapid de la un vehicul la altul.
Martoră: ”Am rămas pur și simplu fără cuvinte. Am fost șocată să văd ce se întâmplă”.
Incendiul a izbucnit în parcarea unei companii auto care vinde mașini prin licitație în Statele Unite, Canada și Marea Britanie.
Se întinde pe 10 hectare, unde sunt expuse aproape 4.000 de autoturisme. Pentru că mult dintre ele ardeau, pompierii au întins peste 600 de metri de furtun pentru a stinge flăcările.
Nu se știe cauza incendiului
Scott Dexter, șeful echipajului de pompieri: ”O mașină nu ia foc așa ușor, dar odată ce arde e nevoie de multă muncă pentru a stinge flăcările. Pentru că autoturismele erau parcate foarte aproape unele de celelalte, focul s-a tot extins”.
Pentru a diminua pagubele, multe dintre mașinile neavariate au fost urcate pe platforme și mutate cât mai departe de foc. Stins în cele din urmă de pompieri, incendiul a făcut scrum aproape 30 de vehicule, dar nimeni nu a fost rănit.
Mary Conant, angajată: ”Sunt bucuroasă că nimeni nu a fost rănit, iar clădirile din jur nu au luat foc, pentru că mulți și-ar fi pierdut locul de muncă”.
Încă nu e clar care a fost cauza incendiului.