Descoperire șocantă la un spital din Gaza, care a fost atacat de Israel. „Erau dezbrăcate de haine, au fost torturate”
„În zilele următoare, vom spori presiunea militară şi politică asupra Hamas, pentru că aceasta este singura modalitate de a ne elibera ostaticii şi de a obţine victoria noastră”, a declarat Benjamin Netanyahu.
La mai bine de şase luni de la începutul războiului, declanşat de un atac fără precedent asupra Israelului de către mişcarea islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie, Netanyahu s-a declarat în repetate rânduri hotărât să lanseze o ofensivă terestră la Rafah, pe care îl consideră ultimul mare bastion al Hamas.
Potrivit ONU, aproape un milion şi jumătate de persoane strămutate din Gaza sunt concentrate în acest oraş situat în extremitatea sudică a teritoriului. Vineri, G7 şi-a reafirmat opoziţia faţă de „o operaţiune de amploare” în acest oraş de la frontiera cu Egiptul, temându-se de o baie de sânge.
În sudul teritoriului palestinian asediat, la Khan Younès, apărarea civilă din Gaza a anunţat că a exhumat cel puţin 50 de cadavre de palestinieni îngropaţi în curtea unui spital.
Această descoperire macabră intervine într-un moment în care Statele Unite, aliatul de nădejde al Israelului, a aprobat un ajutor militar de 13 miliarde de dolari pentru aliatul său. În opinia Hamas, care se află la putere în Gaza din 2007, Washingtonul a dat „undă verde” Israelului pentru a continua să „atace” palestinienii.
Rămăşiţe umanePotrivit Apărării Civile din Gaza, unele dintre cadavrele găsite la Khan Younès „erau dezbrăcate de haine, ceea ce indică, cu siguranţă, că au fost arestate, torturate şi supuse la rele tratamente de către armata de ocupaţie”.
Un fotograf al AFP a văzut duminică membri ai Apărării Civile exhumând rămăşiţe umane în curtea spitalului. Imaginile AFP arată locuitori din Gaza adunaţi în aceeaşi zonă, în căutarea rudelor dispărute.
Printre acestea, Oum Mohammed al-Harazeen, care îşi caută soţul. „A dispărut de aproximativ o lună. A ieşit doar pentru a ne aduce mâncare şi apă. A dispărut când armata israeliană a intrat în Khan Younès”, spune ea.
Armata israeliană s-a retras din Khan Younès la 7 aprilie, după ce a desfăşurat ceea ce a numit o „operaţiune precisă şi limitată” în acest spital, unul dintre cele mai mari din Gaza.