Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zeci de balene moarte descoperite pe o plajă. Fenomenul care duce la uciderea acestora

Douăzeci şi opt de balene au murit după ce au eşuat pe o plajă din sud-estul Australiei, au indicat miercuri responsabili pentru mediu, citaţi de AFP şi DPA.

Pilotul unui avion privat care zbura deasupra Parcului Naţional Croajingolong, din statul australian Victoria, a raportat marţi după-amiază descoperirea a 27 de balene pilot şi a unei balene cu cocoaşă eşuate pe o plajă.

Ajunşi la faţa locului marţi seara, responsabilii parcului au constatat că opt cetacee se aflau încă în viaţă, însă în stare critică, dar atunci când s-au întors miercuri, toate balenele decedaseră.

Potrivit acestora, balena cu cocoaşă ar fi eşuat cu mult înainte de balenele pilot. Gail Wright, purtătoarea de cuvânt a Departamentului pentru mediu din statul Victoria, a precizat că au fost prevalate probe în speranţa că va fi aflat motivul pentru care cetaceele au eşuat. "Este unul dintre marile mistere, nu ştim ce provoacă acest fenomen", a indicat ea, precizând totodată că, numeric vorbind, este cel mai important caz de eşuare în această parte a Australiei din anii '80.

Într-un caz similar, sâmbătă, 145 de balene pilot au fost descoperite de un turist pe o plajă din insula Stewart din sudul Noii Zeelande, dintre care jumătate erau deja decedate. Cetaceele rămase în viaţă au trebuit eutanasiate, deoarece locaţia izolată făcea imposibilă împingerea lor înapoi în larg. Motivele pentru care balenele eşuează nu sunt complet cunoscute încă. Se crede că acest fenomen ar putea fi provocat de boli ale cetaceelor, de erori de orientare, de o maree care scade rapid, de condiţii meteorologice nefavorabile sau de faptul că balenele sunt urmărite de un prădător.

Citește și
Balena
Primul sanctuar pentru balene Beluga. Turiștii le vor putea admira de aproape

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult