„Cercul morții” din Gaza. Tancurile israeliene sunt la porţile spitalului Al Shifa. „Suntem sub blocadă totală”
În același timp, medicii au declarat că pacienţii, inclusiv nou-născuţii, mor din cauza lipsei de combustibil, relatează Reuters.
De când forţele terestre israeliene au intrat în Gaza la sfârşitul lunii octombrie şi au înconjurat rapid oraşul Gaza, luptele s-au concentrat într-un cerc din ce în ce mai strâns în jurul Al Shifa, cel mai mare spital din enclavă.
Israelul spune că spitalul se află deasupra unor tuneluri care adăpostesc un cartier general al luptătorilor Hamas şi ei sunt vinovaţi de situaţia dificilă, pentru că se folosesc de pacienţii drept scuturi umane, lucru pe care Hamas îl neagă, potrivit News.ro.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza, Ashraf Al-Qidra, care se afla în interiorul spitalului Al Shifa, a declarat că 32 de pacienţi au murit în ultimele trei zile, inclusiv trei nou-născuţi, ca urmare a asediului asupra spitalului şi a întreruperii energiei electrice. Cel puţin 650 de pacienţi se aflau încă înăuntru, disperaţi să fie evacuaţi către o altă unitate medicală de către Crucea Roşie sau o altă agenţie neutră.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza a declarat că un tanc israelian staţionează acum la poarta spitalului. Lunetiştii şi dronele israeliene trag în spital, făcând imposibilă deplasarea medicilor şi a pacienţilor. "Suntem asediaţi şi ne aflăm în interiorul unui cerc al morţii", a spus el.
„Tancurile sunt în faţa spitalului. Suntem sub blocadă totală. Este o zonă total civilă. Doar instalaţia spitalului, pacienţii spitalului, medicii şi alţi civili care stau în spital. Cineva ar trebui să oprească acest lucru", a declarat prin telefon un chirurg de la spital, dr. Ahmed El Mokhallalati. "Au bombardat rezervoarele (de apă), au bombardat puţurile de apă, au bombardat şi pompa de oxigen. Au bombardat totul în spital. Aşa că abia supravieţuim. Le spunem tuturor că spitalul nu mai este un loc sigur pentru tratarea pacienţilor. Le facem rău pacienţilor dacă îi ţinem aici", a relatat medicul.
Israelul susține că Hamas a refuzat evacuarea bebelușilor și livrările de combustibilIsraelul le-a spus civililor să plece, iar medicilor să trimită pacienţii în altă parte. De asemenea, Israelul susţine că a încercat să evacueze bebeluşii din secţia de neonatologie şi a lăsat la intrarea în spital 300 de litri de combustibil pentru a alimenta generatoarele de urgenţă, dar ofertele au fost blocate de Hamas.
Qidra susţine că cei 300 de litri ar alimenta spitalul doar pentru o jumătate de oră, Shifa având nevoie de 8.000-10.000 de litri de combustibil pe zi, livraţi de Crucea Roşie sau de o agenţie internaţională. Un oficial israelian care a solicitat anonimatul a declarat însă că 300 de litri ar putea ajunge câteva ore, deoarece doar unitatea de urgenţă funcţiona.
Dr. El Mokhallalati, chirurgul, a declarat că bebeluşii prematuri care în mod normal ar fi trebuit să fie în incubatoare individuale sunt aliniaţi câte opt într-un pat şi încălziţi cu ajutorul energiei care mai rămăsese. După ce trei au murit, au rămas 36 în viaţă în unitatea neonatală, a spus el. "Ne aşteptăm să pierdem mai mulţi dintre ei pe zi ce trece", spune medicul.
Al doilea spital ca mărime din Gaza nu mai funcționeazăUn al doilea spital important din nordul Fâşiei Gaza, Al-Quds, a încetat să mai funcţioneze. Semiluna Roşie palestiniană a declarat că acesta a fost înconjurat de focuri de armament greu, iar un convoi de vehicule ale Crucii Roşii trimis pentru a evacua pacienţii şi personalul nu a reuşit să ajungă la el.
Agenţiile ONU au păstrat luni un minut de reculegere pentru cei 101 membri ai personalului lor ucişi până în prezent în Gaza, cel mai mare număr de lucrători umanitari morţi război de la înfiinţarea ONU, după al Doilea Război Mondial. Naţiunile Unite desfăşoară de generaţii întregi o operaţiune uriaşă în Gaza, unde majoritatea locuitorilor sunt refugiaţi.
Conflictul care durează de mai bine de o lună a polarizat lumea, multe ţări afirmând că nici măcar brutalitatea şocantă a atacurilor Hamas nu justifică un răspuns israelian care a ucis atât de mulţi civili într-un teritoriu aglomerat aflat sub asediu.
Israelul spune că trebuie să distrugă Hamas, iar vina pentru răul provocat civililor cade pe luptătorii Hamas care se ascund printre ei. Israelul a respins cererile de încetare a focului, despre care spune că nu ar face decât să prelungească suferinţa, dând şansa Hamas de a se regrupa. Washingtonul susţine această poziţie, deşi afirmă că face totuşi presiuni asupra aliatului său pentru a proteja civilii.
"Statele Unite nu doresc să vadă schimburi de focuri în spitale în care oameni nevinovaţi, pacienţi care primesc îngrijiri medicale şi sunt prinşi între tiruri, şi am avut consultări active cu Forţele de Apărare Israeliene pe această temă", a declarat consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, pentru CBS News.
Sute de mii de civili au rămas în partea de nord a Fâşiei Gaza, în ciuda ordinului Israelului de a pleca. De asemenea, Israelul a bombardat în mod regulat partea de sud. Oficiali din domeniul sănătăţii au declarat că cel puţin 14 persoane au fost ucise în două lovituri separate în principalul oraş din sudul Gaza, Khan Younis. La Spitalul Nasser, persoane aflate în maşini particulare au adus victime, inclusiv copii.
Conflictul a stârnit temeri privind o conflagraţie mai amplă. Mişcarea Hezbollah, cu sediul în Liban, care, ca şi Hamas, este susţinută de Iran, are zilnic schimburi de tiruri cu Israelul.
Alte grupuri susţinute de Iran în Irak şi Siria au lansat cel puţin 40 de atacuri cu drone şi rachete asupra forţelor americane. Statele Unite au efectuat duminică două atacuri aeriene în Siria împotriva unor grupuri aliate cu Iranul, a anunţat Pentagonul.