„Carcasa inamicului a ars”. Ucraina anunță că a distrus un avion militar rusesc la o bază din sudul Uralilor
Acest nou atac, care a avut loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, se înscrie în seria de lovituri desfăşurate de Kiev pe teritoriul rusesc menite să perturbe logistica forţelor Moscovei care bombardează neobosit Ucraina din februarie 2022. "Carcasa inamicului a ars: un avion de transport militar Tu-134 a fost distrus în Rusia", a anunţat Direcţia de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) pe Telegram. Potrivit acestei surse, avionul în cauză a fost lovit pe aerodromul militar rus Orenburg-2, în sudul Uralilor, la peste 1.000 de kilometri de graniţa dintre Ucraina şi Rusia. GUR a publicat imagini care arată un avion cuprins de flăcări şi sugerează un incendiu provocat, fără a oferi mai multe detalii despre metoda de operare. Aeronava, un Tupolev Tu-134, "a aparţinut regimentului 117 de aviaţie de transport militar al forţelor armate ruse" şi această categorie de avioane de fabricaţie sovietică "sunt folosite, printre altele, pentru a transporta conducerea Ministerului rus al Apărării". Rusia nu a raportat pentru moment acest atac. Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat în luna mai o ofensivă în regiunea ucraineană de graniţă Harkov, un mijloc de a crea o "zonă tampon", potrivit autorităţilor, tocmai pentru a preveni aceste atacuri ucrainene împotriva teritoriului rus. Acest lucru nu a împiedicat însă armata ucraineană să continue aceste lovituri, Kievul spunând de fiecare dată că a vizat ţinte militare sau industriale folosite de armata rusă pentru a sprijini invazia în Ucraina.