Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zboruri suspendate în UK, din cauza ninsorii. Un român și-a rupt pașaportul de nervi că nu poate ajunge acasă

Zăpada a venit cu probleme în Marea Britanie! Toate zborurile au fost suspendate în noaptea de duminică spre luni, pe aeroportul Stansted din Londra.

Ninsorile abundente au dus la închiderea pistei principale. In plus, din cauza vremii, au fost anulate curse, ori au fost înregistrate întârzieri mari și pe aeroporturile Heathrow și Gatwick.

Mai mulți români au rămas blocați pe aeroportul Luton. Un avion care ar fi trebuit să ajungă la Cluj-Napoca în noaptea trecută a fost amânat din cauza ninsorii.

Oamenii au așteptat întreaga noapte pe aeroport și au dormit pe scaunele din sălile de așteptare.

Nemulțumit că nu se poate întoarce acasă, un român și-a rupt pașaportul, după ce s-a certat cu angajații din aeroport, relatează Ziarul de Cluj.

 

Circulația feroviară a fost, de asemenea, perturbată în Marea Britanie, și n-a fost mai bine nici pe șosele.

Șoferii au fost avertizați să conducă prudent, după ce pe autostrăzi s-au produs mai multe accidente.

O avertizare meteorologică este în continuare în vigoare pentru Scoția, sud-vestul Angliei și capitala Marii Britanii. 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult