„Asasini”, „Suntem cu ochii pe voi”. Agenţia de meteorologie spaniolă, victimă a unui val de insulte şi ameninţări
Totul are loc în contextul în care ţara iberică se confruntă cu temperaturi anormal de ridicate şi cu o secetă record, informează AFP, conform Agerpres.
"Asasini", "criminali", "suntem cu ochii pe voi" şi "veţi plăti pentru asta" reprezintă tipul de mesaje pe care agenţia publică Aemet a anunţat că le-a primit în ultimele săptămâni din partea unor persoane anonime pe reţelele de socializare, prin e-mail şi chiar prin telefon.
Ameninţările erau asociate cu prognozele şi analizele publicate de Aemet, mai ales cu cele asociate valului de căldură deosebit de timpuriu care s-a manifestat săptămâna trecută, în timpul căruia recordul absolut de căldură pentru luna aprilie a fost doborât în Spania continentală joi, 27 aprilie, când 38,8 grade Celsius au fost înregistrate în oraşul Cordoba din sudul ţării.
Luând apărarea agenţiei naţionale de meteorologie, ministrul spaniol pentru Tranziţie ecologică, Teresa Ribera, a lansat vineri un apel pentru "a spune stop" acestui tip de practici. "Minciunile, alimentarea teoriilor conspiraţiei şi a fricii, insultele... aceste lucruri sărăcesc societatea noastră", a denunţat ea pe Twitter.
Într-un videoclip publicat în data de 20 aprilie pe contul său de Twitter, Aemet denunţase deja recrudescenţa violenţelor pe reţelele de socializare şi a cerut ca angajaţii săi să fie respectaţi. "Noi respectăm libertatea de exprimare", dar "nu putem să permitem chiar orice", a avertizat agenţia spaniolă.
Contactată joi de cotidianul El Diario, o purtătoare de cuvânt a Aemet, Estrella Gutierrez, care este şi membru în Consiliul superior al meteorologilor spanioli, a spus că nu s-a confruntat niciodată cu un nivel atât de mare de agresivitate în întreaga sa carieră de 30 de ani.
"Suntem un serviciu public esenţial, avem un personal înalt calificat şi expert şi vom continua să lucrăm în baza acestui profesionalism", a insistat specialista spaniolă în meteorologie, denunţând valul de informaţii false şi "negaţionismul climatic" promovat pe reţelele de socializare.
"Schimbările climatice reprezintă o realitate. Cel mai recent raport al GIEC, precum şi cele întocmite de alte organizaţii înaintea lui, concluzionează că schimbările climatice ne aduc temperaturi mai ridicate, ceea ce constatăm în prezent", a adăugat ea.
Spania, o ţară europeană aflată în prima linie a regiunilor afectate de schimbările climatice, se confruntă de mai mulţi ani cu o înmulţire a numărului de valuri de căldură, înregistrând totodată precipitaţii din ce în ce mai rare şi mai slabe cantitativ. Potrivit ONU, 75% din teritoriul Spaniei este afectat de riscul de deşertificare.