Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Amnistie generală” pe Twitter. Anunțul făcut de Elon Musk după un sondaj

Pe Twitter va exista o „amnistie generală” a conturilor suspendate de fosta administrație, a spus noul proprietar al companiei, Elon Musk.

Elon Musk a declarat joi că Twitter va acorda o „amnistie generală” conturilor suspendate iar măsura se va aplica începând de săptămâna viitoare. El susține că a luat această decizie după ce a efectuat un sondaj chiar pe Twitter. El a întrebat utilizatorii dacă să restabilească conturile pentru cei care nu au încălcat legea sau s-au implicat în spam flagrant.

În sondajul postat miercuri pe Twitter de Musk, 72,4% dintre cei peste 3,16 milioane de utilizatori care au participat au votat în favoarea reîntoarcerii pe platformă a celor care au fost suspendaţi.

„Poporul a vorbit”, a scris joi Musk, care a achiziţionat Twitter luna trecută. „Amnistia începe săptămâna viitoare”, a anunţat el.

Săptămâna trecută, Elon Musk, considerat cea mai bogată persoană din lume, a restabilit unele conturi suspendate anterior, inclusiv cele ale fostului preşedinte Donald Trump, site-ului satiric Babylon Bee şi comediantei Kathy Griffin.

El a scris pe Twitter în octombrie că Twitter va forma un consiliu de moderare a conţinutului „cu puncte de vedere foarte diverse”. Musk a spus că nu vor fi luate decizii majore privind conţinutul sau restabilirea contului înainte de reunirea consiliului.

Schimbarea şi haosul au marcat primele câteva săptămâni ale miliardarului ca proprietar al Twitter. El a concediat manageri de top, inclusiv pe fostul director executiv Parag Agarwal, şi a fost anunţat că înalţi oficiali responsabili cu securitatea şi confidenţialitatea au demisionat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult