YouTube l-a restricționat pe Giuliani, avocatul lui Trump, pentru ”dezinformări electorale”
Potrivit Business Insider, compania a anunțat oficial că l-a suspendat pe Giuliani din programul de parteneriat cu YouTube, care oferă creatorilor platformei o parte din veniturile generate de reclame pe videoclipurile lor, precum și resurse mai extinse și asistență pentru clienți.
Giuliani poate contesta decizia după 30 de zile, a precizat YouTube.
Măsura vine după ce avocatul personal al fostului președinte Donald Trump a promovat luni de zile ”conspirații nefondate” despre existența unor fraude electorale pe scară largă, atât pe canalul său de YouTube, cât și în alte părți.
Giuliani se confruntă acum cu un proces de 1,3 miliarde de dolari din partea Dominion Voting Systems - compania care este responsabilă de aparatura și sistemele de votare din SUA - pentru una dintre acuzațiile sale. Compania l-a dat în judecată după ce Giuliani a răspândit o teorie a conspirației conform căreia Dominion ar fi falsificat alegerile.
De la Trump la Steve Bannon, YouTube a luat măsuri împotriva mai multor personalități politice în ultimele săptămâni.
Alte platforme de socializare au întreprins, de asemenea, acțiuni semnificative de restricționare, în urma violențelor de la Washington din 6 ianuarie, care au provocat cinci morți și zeci de răniți.
Sursa: Business Insider
Etichete: donald trump , youtube , rudy giuliani
Dată publicare: 27-01-2021 11:49