Xi Jinping la Moscova, doar o „călătorie a prieteniei” și fără niciun progres pentru încheierea războiului din Ucraina
Your browser doesn't support HTML5 video.
Summitul de două zile nu pare să fi adus niciun progres pentru încheierea conflictului dintre Rusia și Ucraina. Însă, Xi Jinping a afișat o solidaritate puternică față de liderul rus. Rusia și-a continuat bombardamentele cu drone și rachete asupra mai multor orașe ucrainene. Cel puțin opt civili, inclusiv copii, au murit lângă Kiev și la Zaporojie.
Xi Jinping a părăsit Moscova după ce vizita lui a dus relațiile dintre China și Rusia la cel mai înalt punct din istorie, după cum au confirmat ambii lideri.
Xi Jinping, președintele Chinei: „Confruntându-se cu schimbările lumii, ale vremurilor noastre și ale istoriei, China și Rusia și-au menținut calmul strategic pentru a face față celor mai mari schimbări ale secolului și au promovat relațiile dintre cele două țări care să fie mai mature, stabile și mai durabile. Au stabilit modelul pentru un nou tip de relație între două puteri majore, în epoca contemporană”.
Cei doi lideri au semnat o serie de documente privind o "cooperare strategică" - în condiţiile în care Putin caută sprijinul lui Xi pentru invazia din Ucraina şi pentru a umple golurile din economie lăsate de sancţiunile occidentale.
Xi Jinping, la plecare: Suntem martorii unor schimbări care nu s-au mai petrecut în mai mult de 100 de ani. Când suntem împreună, suntem motorul acestor schimbări.
Vladimir Putin: Sunt de acord. Drum bun la întoarcerea acasă!
Xi Jinping: Ai grijă de tine, prieten drag...
Occidentul va anliza întâlnirea dintre Xi Jinping şi Vladimir PutinDar, potrivit Institutului american pentru Studiul Războiului - care oferă analize de la începutul invaziei din Ucraina - Vladimir Putin nu ar fi reușit să-și asigure parteneriatul bilateral fără limite cu Beijingul, la care, probabil, spera.
De exemplu, delegația chineză nu ar fi semnat un nou contract pentru cumpărarea de gaz rusesc prin noul gazoduct prin Siberia.
Ţările occidentale vor analiza, cu siguranţă, fiecare detaliu public al interacțiunilor publice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin - doi dintre cei mai puternici, dar şi mai secretoşi lideri din lume. Iar experţii în limbaj corporal care au studiat, de exemplu, modul în care și-au strâns mâinile și gesturile lor spun că Xi Jinping a părut mai relaxat şi mai dominant decât Vladimir Putin, în prima zi a întrevederii. Însă, a doua zi, Putin a ocupat covorul roșu la ceremonia de la Marele palat al Kremlinului.
În privința planului de pace propus de Beijing, Putin a declarat că poate fi baza pentru soluționare conflictului, dar Occidentul și Kievul - acuză Putin - nu sunt pregătiți pentru asta.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Formula noastră de pace pe care am prezentat-o la summitul G20 din Indonezia, din toamna trecută, este singurul plan realist de oprire a agresiunii ruse, de restabilire pe deplin a Cartei ONU, de restabililire pe deplin a securității Ucrainei, a întregii Europe și lumii întregi”.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Nu, planul de pace al Ucrainei nu a fost discutat. A avut loc un schimb de opinii cu privire la prevederile elaborate în planul de pace chinez. Președintele Putin a vorbit el însuși despre asta”.
John Kirby, purtător de cuvânt al Casei Albe pentru securitate națională: „Nu cred că puteți privi în mod rezonabil China ca fiind imparțială, în vreun fel. Ei nu au condamnat această invazie. Nu au încetat să cumpere petrol și energie rusească. Președintele Xi a considerat de cuviință să zboare până la Moscova, nu a vorbit măcar o dată cu președintele Zelenski, nu a vizitat Ucraina, nu s-a obosit să afle care sunt obiectivele ucrainenilor. Iar președintele Xi și regimul său continuă să repete propaganda rusă , că acesta ar fi cumva un război al Occidentului împotriva Rusiei, că ar fi un gen de amenințare existențială pentru domnul Putin”.
Putin, o nou amenințare cu arme nucleareIar Putin a amenințat din nou cu armele nucleare, reacționând la anunțul ministerului britanic al apărării cu privire la trimiterea de obuze cu uraniu neîmbogățit Ucrainei. Atfel de proiectile - care pot străpunge blindajele moderne ale vehiculelor de luptă, nu sunt radioactive și sunt folosite de decenii. Dar Putin a condamnat planul de livrare a obuzelor cu uraniu neimbogatit vorbind despre o "componentă nucleară" și avertizând că va riposta.
Vladimir Putin: „Se pare că Occidentul intenționează să lupte împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean, nu prin vorbe, ci prin fapte. În acest sens, aș dori să remarc faptul că, dacă acest lucru se va întâmpla, Rusia va răspunde în consecință, având în vedere că Occidentul colectiv începe să folosească arme cu componentă nucleară”.
Cu câteva ore înainte ca Xi Jinping să plece de la Moscova, a fost un nou atac cu cel putin 21 de drone de fabricație iraniană, care au lovit inclusiv clădiri rezidențiale în regiunea Kiev.
Iar unele imagini postate pe rețelele sociale de presedintele Zelenski se vede cum o rahetă rusească loveste un bloc cu multe etaje din orașul Zaporojie. „Sunt bombardate zone rezidențiale unde locuiesc oameni obisnuiți și copii. Statul terorist caută să ne distrugă orașele, țara, oamenii”, a scris Zelenski
Pe de altă parte, președintele ucrainean a fost, miercuri, pe frontul de la Bahmut, vizitând o poziție militară din prima linie - după cum a transmis biroul prezidențial. A premiat militari - "eroii noștri", cum i-a numit - și a păstrat un moment de reculegere pentru cei căzuți în una dintre cele mai sângeroase bătălii de la începutul războiului.