Wizz Air introduce vaccinarea obligatorie contra COVID-19 pentru echipaj
Wizz Air a precizat că a decis să introducă vaccinările COVID-19 pentru toţi membrii echipajului şi însoţitorii săi de zbor, sau testarea antigen/PCR periodică în cazurile speciale, în contextul cercetărilor care le demonstrează eficienţa ca fiind cea mai bună modalitate disponibilă de protejare împotriva COVID-19.
Pe măsură ce guvernele impun din ce în ce mai multe dovezi de vaccinare pentru echipaj ca parte a cerinţelor naţionale de intrare, vaccinarea echipajelor împotriva COVID-19 devine din ce în ce mai critică.
"În cadrul Wizz Air, prioritatea noastră este reprezentată de sănătatea şi siguranţa pasagerilor şi angajaţilor noştri. Avem responsabilitatea să protejăm echipajul şi pasagerii la bord prin reducerea riscurilor COVID-19, iar vaccinurile joacă un rol vital în acest sens", a declarat Jozsef Varadi, directorului general de la Wizz Air, potrivit Agerpres.
Varadi, în vârstă de 55 de ani, este cofondatorul Wizz, listată la Bursa de la Londra. Compania, înfiinţată în 2003, s-a extins rapid de pe pieţele sale de bază din Europa de Est - Polonia, Ungaria şi România - în Marea Britanie, Italia şi alte pieţe din Europa Occidentală. Wizz Air operează o flotă de 142 de aeronave Airbus A320 şi A321. În anul financiar care s-a încheiat pe 31 martie 2021, compania a înregistrat 10,2 de milioane de pasageri.