Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Will Smith își cere scuze pentru palma pe care i-a dat-o lui Chris Rock la gala premiilor Oscar 2022 : „Mă simt ca naiba”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Will Smith prezintă scuze publice pentru gestul violent de la gala premiilor Oscar 2022. La patru luni de la eveniment, actorul și-a cerut scuze de la Chris Rock pentru că i-a dat o palmă.  

„Mă simt ca naiba”, spune Will Smith în înregistrarea video în care-și cere scuze pentru inidentul de la decernarea premiilor Oscar 2022.

Will Smith spune că a vorbit cu Chris Rock după incident, însă acesta din urmă nu este încă pregătit să vorbească despre acest eveniment.

„Am luat legătura cu Chris, iar mesajul pe care l-am primit înapoi a fost că nu este pregătit să vorbească. Când va fi, o va face. Chris, îmi cer scuze. Comportamentul meu a fost inacceptabil şi sunt aici când eşti gata să vorbeşti”, a spus Will Smith în înregistrarea video.

Will Smith și-a mai cerut scuze de la mama și fratele lui Chris Rock.

Citește și
Ultima postare a lui Gilbert Gottfried înainte de a muri a fost despre Chris Rock. Gluma genială a regretatului comediant
Ultima postare a lui Gilbert Gottfried înainte de a muri a fost despre Chris Rock. Gluma genială a regretatului comediant

„Nu există nicio parte din mine care să creadă că acesta a fost comportamentul corect în acel moment”, a mai adăugat actorul.

Actorul a mai ținut să menționeze că gestul său a fost voluntar și că nu a fost influențat de soția sa, Jada Pinkett Smith, ironizată de Chris Rock în timpul galei Oscar pentru coafura sa.

„Jada nu a avut nimic de-a face cu asta, îmi pare rău”, a mai spus Smith.

Chris Rock a evocat recent incidentul în timpul unui spectacol.

„Cei care spun că vorbele fac rău nu au primit niciodată un pumn în faţă”, a spus el, adăugând „nu sunt o victimă. Da, chestia aia a durut, fir-ar să fie. Dar m-am scuturat de acea chestie şi am mers a doua zi la muncă. Nu m-am dus la spital pentru o tăietură în hârtie”.

După acest incident, Will Smith şi-a anunţat demisia din postul său de membru al Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice. De asemenea, a fost interzis de la ceremonii timp de 10 ani.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult