Washington Post: Elon Musk a lucrat ilegal în SUA în anii 1990, după ce a renunțat la școală
Publicaţia a raportat că Musk a sosit în Palo Alto, California, în 1995 pentru a urma cursurile Universităţii Stanford, dar nu s-a înscris niciodată la programul de studii universitare de acolo. În schimb, el a dezvoltat compania de software Zip2, care a fost vândută în 1999 pentru aproximativ 300 de milioane de dolari, potrivit publicaţiei.
Doi experţi în legislaţia privind imigraţia citaţi de Post au declarat că Musk ar fi trebuit să fie înscris la un curs complet de studii pentru a menţine o autorizaţie de muncă valabilă ca student.
Musk nu a răspuns la solicitările de comentarii trimise către patru dintre companiile sale - SpaceX, Tesla, compania de social media X şi The Boring Company - şi nici avocatul lui Musk, Alex Spiro.
Musk a declarat într-un podcast din 2020 citat de Post: „Am fost legal acolo, dar trebuia să fac muncă de student. Mi s-a permis să fac muncă de sprijin pentru orice”.
Washington Post a citat doi foşti colegi ai lui Musk care îşi amintesc că acesta a primit autorizaţia de muncă în SUA în 1997 sau în jurul acestui an.
Musk îl susţine pe candidatul republican la preşedinţie Donald Trump în alegerile americane din 5 noiembrie.
De ani de zile, Trump prezintă migranţii drept invadatori şi infractori, iar în timpul preşedinţiei sale 2017-2021 a luat măsuri stricte pentru a reduce migraţia legală şi ilegală. El promite cel mai mare efort de deportare din istoria Statelor Unite dacă va fi reales.