Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vot în Congresul SUA pentru interzicerea armelor de asalt. Legea pare însă sortită eșecului în Senat

Congresul american a votat vineri, în primă lectură, interzicerea puştilor de asalt, arme semi-automate aflate în centrul mai multor crime care au şocat Statele Unite, relatează AFP.  

Textul, susţinut de preşedintele democrat Joe Biden, a fost adoptat de Camera Reprezentanţilor cu 217 voturi pentru şi 213 împotrivă, dar pare sortit eşecului în Senat.

Din cauza regulilor majorităţii calificate în camera superioară a Congresului, zece senatori republicani ar trebui să voteze împreună cu cei 50 de colegi democraţi pentru a interzice puştile de asalt.

Această perspectivă este puţin probabilă deoarece disensiunile sunt mari pe tema armelor: vineri doar doi reprezentanţi republicani s-au alăturat democraţilor în acest demers.

În 1994, Congresul a reușit să interzică vânzarea puștilor de asalt pentru 10 ani

Cu toate acestea, în 1994 Congresul a reuşit să adopte o lege care interzicea pentru 10 ani puştile de asalt şi anumite încărcătoare de mare capacitate.

Citește și
Arma
Un renumit producător de arme suspendă fabricarea puștilor pentru civili în SUA

Legea a expirat în 2004 şi de atunci vânzările acestor arme, promovate de producători drept "arme sporturi", au crescut. În ultimii zece ani, vânzările au ajuns la peste un miliard de dolari, potrivit unui raport parlamentar.

Masacrele comise cu puşti de tip AR-15 la o şcoală din Texas (21 de morţi), într-un supermarket frecventat de afro-americani (10 morţi) şi la o paradă de Ziua Naţională (7 morţi) au relansat recent apelurile pentru interzicerea acestor arme.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult