Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Putin susține că Rusia şi China nu creează o alianţă militară: „Totul este transparent, nimic nu este secret”

Rusia şi China nu creează o alianţă militară şi nu ascund nimic în termeni de cooperare militară, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin într-un interviu pentru televiziunea naţională rusă difuzat duminică.

Vladimir Putin şi preşedintele chinez Xi Jinping şi-au declarat prietenia şi s-au angajat să dezvolte legături mai strânse în cadrul unui summit de la Moscova de la începutul săptămânii, în contextul în care Rusia face eforturi să avanseze în ceea ce a numit "operaţiunea militară specială" din Ucraina.

"Nu creăm nicio alianţă militară cu China. Da, cooperăm în sfera interacţiunii tehnico-militare. Nu ascundem acest lucru", a declarat Putin, potrivit Interfax, potrivit Agerpres.

"Totul este transparent, nimic nu este secret", a adăugat el.

În remarcile sale televizate, Putin a respins sugestiile că aprofundarea relaţiilor cu Beijingul în domenii precum energie şi cel financiar înseamnă că Rusia devine prea dependentă de China, afirmând că acestea sunt opiniile "oamenilor invidioşi".

Citește și
Putin Lukașenko
Putin anunță că Rusia a convenit cu Belarusul că va staţiona arme nucleare tactice pe teritoriul acestei țări

"Timp de decenii mulţi au vrut să întoarcă China împotriva Uniunii Sovietice şi a Rusiei, şi invers. Înţelegem lumea în care trăim. Apreciem cu adevărat relaţiile noastre reciproce şi nivelul la care au ajuns în ultimii ani", a spus Putin.

Putin acuză SUA și NATO că încep să construiască o nouă "axă"

Putin a mai spus că puterile occidentale încearcă să formeze mai multe alianţe globale, acuzând SUA şi NATO că încep să construiască o nouă "axă", care seamănă în oarecare măsură cu alianţa din cel de Al Doilea Război Mondial dintre Germania, Italia şi Japonia.

Putin a spus că Australia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud stau la coadă să adere la un "NATO global" şi a făcut trimitere la un acord semnat de Regatul Unit şi Japonia în acest an.

"De aceea analiştii occidentali... vorbesc despre faptul că Occidentul începe să construiască o nouă axă similară cu cea creată în 1930 de regimurile fasciste din Germania şi Italia şi de Japonia militaristă", a spus Putin.

Liderul de la Kremlin a prezentat acţiunile Rusiei în Ucraina drept o manevră defensivă împotriva unui Occident ostil şi agresiv, făcând o paralelă cu lupta Moscovei împotriva forţelor naziste germane în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Declaraţiile lui Putin au loc la o zi după ce a anunţat că Rusia va desfăşura arme nucleare tactice în Belarus, mişcare care pare a fi un avertisment pentru NATO din cauza sprijinului său militar pentru Ucraina.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult