Vladimir Putin: Trimiterea tancurilor sovietice în Ungaria şi Cehoslovacia a fost o greşeală
"A fost o greşeală", a admis Putin când a fost întrebat despre percepţia Rusiei ca putere colonială din cauza deciziei Moscovei de a trimite tancuri în Budapesta în 1956 şi în Praga în 1968.
"Nu este corect să faci ceva în politica externă care dăunează intereselor altor popoare", a declarat Putin, care în 2022 a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina, declanşând cel mai mare război terestru din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.
Putin a completat însă că Statele Unite fac aceleaşi greşeli ca şi Uniunea Sovietică. El a spus că Washingtonul nu are "prieteni, ci doar interese", potrivit News.ro.
Vladimir Putin se află marţi la Vladivostok, unde participă la reuniunea anuală a Forumului Economic Estic.
Revolta maghiarilor din 1956 a fost zdrobită de tancurile şi trupele sovietice. Cel puţin 2.600 de maghiari şi 600 de soldaţi sovietici au fost ucişi în lupte.
Primăvara de la Praga din 1968 s-a încheiat când forţele Pactului de la Varşovia conduse de sovietici, cu excepţia României, au invadat Republica Socialistă Cehoslovacă. 137 de cehi şi slovaci au murit ca urmare a invaziei, potrivit istoricilor cehi.