Putin, întâlnire-surpriză cu ministrul chinez al apărării la Moscova. Primele declarații după întrevedere
Guvernul chinez anunţase săptămâna trecută vizita ministrului său al apărării în Rusia, afirmând că acesta se va întâlni cu oficiali ruşi, dar fără să facă nicio menţiune despre vreo întâlnire cu Putin.
Ministrul chinez al Apărării, Li Shangfu, a salutat legăturile „strânse” cu Moscova, în timpul unei întâlnirii de duminică, relatează AFP.
„Avem legături foarte strânse, care depăşesc alianţele militaro-politice ale epocii Războiului Rece” şi sunt „foarte stabile”, a spus el în cadrul acestei întâlniri difuzate de televiziunea rusă.
El a adăugat că relaţiile dintre Rusia şi China „au intrat deja într-o nouă eră”.
„Aceasta este prima mea vizită în străinătate de la preluarea mandatului de ministru al apărării. Am ales Rusia în mod special, pentru a sublinia natura specială şi importanţa strategică a relaţiilor noastre bilaterale”, a adăugat Li.
În cadrul acestei întâlniri, la care a participat şi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, Putin a lăudat cooperarea militară dintre cele două ţări.
„Lucrăm activ prin departamentele militare, schimbăm periodic informaţii utile, cooperăm în domeniul cooperării tehnico-militare şi desfăşurăm exerciţii comune”, a spus Putin.
„Acesta este, fără îndoială, un alt domeniu important care întăreşte natura […] relaţiei noastre”, a adăugat el.
Această vizită a lui Li în Rusia, care este programată să dureze până pe 19 aprilie, vine după cea a preşedintelui chinez Xi Jinping în martie la Moscova. În cadrul acestui summit, Putin şi Xi şi-au arătat buna înţelegere, dându-se drept aliaţi strategici hotărâţi să reziste hegemonismului american.
De la începutul conflictului, Beijingul s-a declarat oficial neutru, fără a condamna vreodată invazia rusă. Xi nu a vorbit niciodată cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
În acest timp, statele occidentale care ajută militar Ucraina în războiul cu Rusia insistă pe lângă China să nu ofere la rândul ei un astfel de ajutor Moscovei, ajutor ce ar risca să încline în favoarea acesteia din urmă balanţa conflictului.
Ministrul chinez de externe, Qin Gang, a asigurat vineri, după o întrevedere la Beijing cu şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, că China nu va furniza arme niciuneia dintre părţile din conflictul ucrainean şi a pledat din nou pentru negocieri de pace între Moscova şi Kiev. Ministrul chinez a adăugat că exportul produselor cu dublă întrebuinţare, civilă şi militară, este controlat prin lege.
Potrivit unui oficial de la Kiev, armata ucraineană descoperă tot mai multe componente chineze în armele folosite de Rusia în războiul din Ucraina.