Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vladimir Putin propune prelungirea cu un an, „fără condiţii”, a tratatului de dezarmare nucleară New Start

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că doreşte prelungirea cu un an a tratatului de dezarmare nucleară ruso-american New Start fără condiţii.

Declarația președintelui Rusiei vine la trei zile după o ofertă a Statelor Unite ale Americii de a prelungi acest acord care expiră la începutul anului 2021, dar în anumite condiţii, relatează AFP şi Reuters.

„Am o propunere, şi anume prelungirea acordului actual fără niciun fel de condiţie pentru cel puţin un an pentru a avea posibilitatea de a desfăşura negocieri semnificative pe toţi parametrii” problemelor aflate în discuţie, a declarat Putin în cadrul unei reuniuni a Consiliului Securităţii Rusiei pe care l-a convocat la Kremlin.

Tratatul bilateral New Start, încheiat în 2010, menţine arsenalele ambelor ţări mult sub nivelul lor din perioada Războiului Rece, limitând la 700 numărul lansatoarelor nucleare strategice desfăşurate şi la 1.550 numărul ogivelor nucleare.

Negociatorul american Marshall Billingslea la convorbirile de dezarmare cu Rusia a propus marţi Moscovei prelungirea acestui tratat „pentru un anumit timp” cu condiţia ca Rusia să accepte 'îngheţarea' arsenalului său nuclear.

Citește și
Aleksei Navalnîi
Cine sunt cei șase apropiați ai lui Vladimir Putin sancționați de UE pentru otrăvirea lui Aleksei Navalnîi

O astfel de îngheţare a fost considerată „inacceptabilă” de către negociatorul rus, viceministrul de externe Serghei Riabkov.

Vladimir Putin a apreciat vineri că ar fi „extrem de regretabil” ca tratatul să înceteze fără să fie înlocuit, salutând un acord care a permis, potrivit lui, „limitarea cursei înarmărilor”.

„Este clar că noi avem noi sisteme de armament pe care americanii nu le au, cel puţin deocamdată. Dar noi nu refuzăm să discutăm acest aspect al problemei”, a adăugat preşedintele rus.

Rusia şi SUA deţin încă împreună peste 90% din armele nucleare de pe glob, potrivit ultimului raport al Institutului internaţional de cercetare asupra păcii din Stockholm (Sipri).

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult