Putin promite că Rusia își va atinge toate obiectivele în Ucraina: Forţele armate vor primi tot ceea ce le este necesar
Într-un discurs la o reuniune de bilanţ cu responsabilii din domeniul apărării, la Moscova, Putin i-a numit „eroi” pe soldaţii şi comandanţii acestora, scrie Reuters, citată de Agerpres.
El a afirmat că nu vor exista limite financiare pentru ceea ce guvernul va furniza armatei în termeni de echipament şi armament.
Putin a mai spus că NATO îşi foloseşte pe deplin capabilităţile împotriva Rusiei, preşedintele cerându-le responsabililor militari prezenţi să îşi utilizeze experienţa câştigată în luptele din Siria şi în cele zece luni ale „operaţiunii militare speciale” în Ucraina.
În acelaşi discurs, Putin a mai spus că Rusia trebuie să ia notă de importanţa dronelor în conflict.
Racheta balistică intercontinentală Sarmat - cunoscută şi ca „Satan II” - va fi pregătită să fie desfăşurată în viitorul apropiat, a adăugat preşedintele rus.