Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vladimir Putin anunță că a refuzat să aibă o dublură care să îl înlocuiască în deplasări

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat într-un interviu pentru agenţia de presă TASS că nu are sosie, mărturisind că, la începutul anului 2000, i s-a propus utilizarea sosiei ca măsură de securitate, dar că a refuzat.

„A fost exprimată o idee, dar am refuzat să folosesc dublurile. A fost în cei mai grei ani ai luptei împotriva terorismului”, provenind din Caucazul de Nord, a afirmat el, potrivit Agerpres.

Potrivit preşedintelui rus, ideea era ca sosia sa să-l înlocuiască în activităţile şi în locurile cele mai periculoase unde s-ar fi deplasat.

Acesta nu este un subiect nou, în decembrie 2001, o femeie i-a adresat preşedintelui aceeaşi întrebare în timpul unei transmisiuni în direct pe canalele de televiziune ORT şi RTR.

În august 2000, şeful de atunci al Serviciului Federal de Protecţie (FSO), Evgheni Murov, a spus că Putin nu are niciun fel de sosie şi că toate speculaţiile pe acest subiect nu sunt decât 'mituri şi aiureli'.

Citește și
autobuz
Imagini șocante. O femeie a fost la un pas de a fi spulberată de un autobuz VIDEO

Şeful FSO (Federalnaia Slujba Ohranî), serviciul care asigură protecţia înalţilor demnitari de la Kremlin, inclusiv a preşedintelui rus, a recunoscut însă că serviciile de informaţii analizau în perioada respectivă frecvent posibile ameninţări la securitatea şefului statului provenind din partea teroriştilor.

Cu toate acestea, recurgerea la sosie ar fi fost ca o recunoaştere că sistemul de securitate al preşedintelui nu este satisfăcător, lucru care - potrivit lui Murov - era departe de realitate.

Putin și dispozitivele moderne

 

În interviu, Putin s-a referit şi la relaţia sa 'specială' cu dispozitivele mobile moderne, menţionând că este imposibil să opreşti dezvoltarea tehnologică.

Preşedintele rus a spus în glumă că dezvoltarea rapidă a tehnologiilor nu i-a provocat disconfort, deoarece 'nu se foloseşte' de aceste aparate noi.

„Pur şi simplu am alte posibilităţi”, a spus el, menţionând că foloseşte uneori smartphone-ul atunci când vreun subordonat îi oferă un telefon mobil, dar este ceva care nu se întâmplă foarte des.

„Mi se pare mai practic să utilizez telefonul special de comunicare, ridic receptorul şi sunt conectat cu orice abonat”, a explicat preşedintele rus.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult