Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vladimir Putin a ordonat retragerea trupelor rusești din Siria

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat începerea retragerii forţelor ruse din această ţară, au anunţat agenţiile de presă ruse preluate de AFP şi Reuters, și citate de Agerpres.

Putin a făcut acest anunț după ce a efectuat luni o vizită neanunţată la baza aeriană rusă de la Hmeimim, în vestul Siriei.

Președintele Rusiei, care miercurea trecută a anunţat înfrângerea totală a grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria pe ambele maluri ale fluviului Eufrat, a fost întâmpinat la Hmeimim de liderul sirian Bashar Al-Assad.

"În aproape doi ani, forţele armate ruse, în colaborare cu armata siriană, i-au distrus în mare parte pe teroriştii internaţionali. În consecinţă, am luat decizia de a trimite înapoi în Rusia cea mai mare parte a contingentului militar rus desfăşurat în Siria", a spus Putin, citat de Interfax.

La vizita de la Hmeimim au asistat, de asemenea, ministrul rus al apărării Serghei Şoigu şi comandantul forţelor ruse din Siria, Serghei Surovikin.

Citește și
Raid aerian
Rusia susține că are dovezi că SUA au ajutat „în mod direct” militanții ISIS din Siria

Joia trecută, Ministerul rus al Apărării a afirmat că misiunea armatei ruse în Siria s-a încheiat şi teritoriul sirian este 'eliberat în totalitate' de luptătorii grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Rusia a anunţat deja pe 21 noiembrie sfârşitul 'fazei active a operaţiunii militare' în Siria, unde armata rusă a intervenit în sprijinul regimului Bashar al-Assad.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult