Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vladimir Putin a grațiat de 8 Martie zeci de femei. Unele sunt rude ale militarilor aflați pe frontul din Ucraina

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat, vineri, un decret de grațiere a 52 de femei. Printre acestea sunt gravide și mame ale unor minori, precum și rude ale rușilor aflați pe frontul din Ucraina, informează Kommersant.

„Când a luat decizia de grațiere, șeful statului s-a ghidat după principiile umanității. În primul rând, femeile cu copii minori, femeile însărcinate, precum și femeile ale căror rude participă la o operațiune militară specială au fost grațiate”, se arată într-un comunicat de presă al Kremlinului.

Potrivit Serviciului Federal al Penitenciarelor, la 31 ianuarie 2023, în sistemul penal rus erau 433.006 persoane. Nu există statistici actuale în surse deschise; datele privind componența de gen a deținuților și infracțiunilor acestora nu sunt publicate pe Site-ul serviciului, după 2021. În urmă cu trei ani, Putin a semnat decrete de grațiere a șase condamnați femei.

În decembrie 2023, Eva Merkaceva, care face parte din Consiliul pentru Dezvoltarea Societății Civile și a Drepturilor Omului, i-a cerut lui Vladimir Putin să grațieze femeile care au copii minori și care sunt condamnate pentru infracțiuni non-violente. Liderul de la Kremlin a susținut inițiativa și a propus „pregătirea și adoptarea” deciziilor „de amnistie pentru anumite categorii de femei”.

Conform Evei Merkaceva, aproximativ 45.000 de femei sunt acum condamnate la închisoare. În opinia ei, amnistia ar putea afecta aproximativ 25.000 dintre ele.

Citește și
maia sandu
Maia Sandu, mesaj pentru Vladimir Putin: „Să îşi retragă armata din Ucraina şi să îşi vadă de problemele interne ale Rusiei”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult