Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Virusul SARS-CoV-2, detectat în apele reziduale dintr-un oraş brazilian în noiembrie 2019

Virusul SARS-CoV-2 a fost detectat în apele reziduale dintr-un oraş brazilian în noiembrie 2019.

Un studiu a demonstrat prezenţa coronavirusului SARS-CoV-2 în apele reziduale din oraşul brazilian Florianópolis în noiembrie 2019, cu circa trei luni înainte de confirmarea primului caz de COVID-19 în Brazilia, iar odată cu apariţia primelor cazuri clinice în regiunea din care face parte acest oraş a crescut încărcătura virală a virusului detectat în mostrele colectate din apele reziduale, relatează marţi agenţia EFE.

Studiul, realizat de Universitatea din Burgos (Spania) împreună cu Universitatea Federală braziliană din Santa Catarina şi publicat de revista Science of the Total Environment, a analizat apele reziduale umane colectate direct din sistemul de canalizare al oraşului brazilian în perioada octombrie 2019 - martie 2020, transmite Agerpres.

Virusul a fost detectat prin diferite sisteme RT-qPCR recomandate de centrul american de control al bolilor şi de autorităţile europene, rezultatele mostrelor pozitive fiind apoi confirmate de un laborator independent. ARN-ul virusului SARS-CoV-2 a fost detectat pe 27 noiembrie 2019, element confirmat într-un laborator independent şi printr-o analiză de segmentare a mostrei apei reziduale din oraşul brazilian.

Mostrele din cele trei analize ulterioare (în decembrie 2019, februarie 2020 şi martie 2020) au avut de asemenea rezultate pozitive la toate testele RT-qPCR, cu o creştere puternică pentru mostrele colectate la începutul lui martie 2020.

Citește și
alexandru rafila
Avertisment dur din partea lui Rafila: "Se poate să ajungem iar la 10.000 de cazuri pe zi"

Aşadar, studiul relevă prezenţa şi circulaţia virusului în Brazilia cu cel puţin trei luni înaintea confirmării primului caz de COVID-19 în această ţară, cu circa două luni înaintea confirmării primului caz pe continentul american şi cu aproximativ o lună înaintea comunicării primelor cazuri clinice în oraşul chinez Wuhan la sfârşitul lui decembrie 2019.

Rezultatele cercetării din oraşul brazilian mai relevă că încărcătura virală a virusului SARS-CoV-2 s-a menţinut constantă până la începutul lunii martie 2020, apoi a crescut, iar această creştere coincide cu confirmarea primelor cazuri de COVID-19 în regiunea Santa Catarina, unde se află oraşul Florianópolis.

Pe de altă parte, acest studiu evidenţiază utilitatea monitorizării apelor reziduale pentru prezenţa virusului SARS-CoV-2 în comunitate, ca instrument de alertă timpurie pentru evaluarea tendinţei epidemiei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult