Viruși necunoscuți, vechi de 15.000 de ani, descoperiți în calota glaciară din Tibet
Virușii nu seamănă cu niciunul care a fost descoperit anterior de oamenii de știință, potrivit unui studiu publicat la începutul acestei săptămâni în revista Microbiome.
O echipă de oameni de știință - inclusiv climatologi și microbiologi - de la Universitatea de Stat din Ohio, SUA, a luat două eșantioane de gheață din calota glaciară Guliya, situată la 6,7 kilometri deasupra nivelului mării, în vestul Chinei, în 2015. Eșantioanele au fost extrase de la adâncimea de 300 de metri, a spus microbiologul Zhiping Zhong, conducătorul studiului, pentru CNN. Ele au fost tăiate în bucăți de un metru lungime și 10 centimetri în diametru.
Echipa a analizat apoi compoziția eșantioanelor și a descoperit 33 de virusuri, dintre care cel puțin 28 erau necunoscute pentru știință și au supraviețuit până acum pentru că au fost înghețate. Cel mai probabil, virusurile provin din sol sau plante, mai degrabă decât de la oameni sau animale, și s-au adaptat la condiții extreme, potrivit studiului. Virusurile nu sunt periculoase pentru om, au arătat cercetătorii pentru CNN.
Gheața captează conținutul atmosferei de-a lungul timpului, inclusiv virusuri și microbi.
"Gheața ne oferă o arhivă înghețată", a declarat Lonnie Thompson, coautor al studiului și profesor de științe ale Pământului la Universitatea din Ohio.
Se cunosc puține lucruri despre despre virusurile din ghețari, dar acest domeniu de cercetare capătă o importanță din ce în ce mai mare, pe măsură ce ghețarii se topesc din cauza încălzirii globale.