Violenţe în Liban între armata israeliană şi Hezbollah. Un atac aerian a ucis un civil libanez şi a rănit un altul | FOTO
Galerie foto
Atacul aerian israelian a vizat o casă de la marginea satului. Armata israeliană a spus mai devreme că "teroriştii au tras înspre mai multe locuri din nordul Israelului". Armata a declarat că artileria sa a lovit sursa atacului şi posturi pe care "teroriştii obişnuiau să le folosească pentru a efectua lansări către Israel". De asemenea, în sudul Libanului, martorii au spus că două obuze israeliene au fost trase către o adunare de reporteri în oraşul de graniţă Yarun. Un cameraman al postului Al Jazeera a fost rănit uşor, iar maşini aparţinând altor posturi de televiziune au fost avariate. Un reporter prezent a declarat pentru dpa că, după ce a fost tratat, cameramanul Al Jazeera s-a întors la muncă. Luna trecută, atacurile israeliene au lovit un grup de jurnalişti în sudul Libanului, ucigându-l pe videograful Reuters Issam Abdallah şi rănindu-i pe alţi câţiva.