Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Viktor Orban: „Numele păcii este Donald Trump”

Donald Trump a fost un preşedinte al păcii, a impus respect în lume şi prin aceasta a creat condiţia păcii, a declarat premierul Ungariei, Viktor Orbán, într-un mesaj video trimis, sâmbătă, agenţiei de presă MTI.    

Prim-ministrul a declarat: în timpul preşedinţiei lui Trump a fost pace în Orientul Mijlociu şi în Ucraina. „Nu ar fi război nici astăzi, dacă tot el ar fi preşedintele Statelor Unite”.

Premierul a relatat: au căzut de acord că va fi pace atunci când în lume vor fi lideri care doresc pacea. „Sunt mândru că Ungaria este una din aceste ţări”, a spus el.

Viktor Orbán a subliniat că au fost de acord şi în privinţa faptului că relaţiile economice americano-ungare mai au încă mult potenţial, „cu toate că schimburile comerciale au depăşit 9 miliarde de dolari, noi nu vrem să ne oprim aici. Când domnul preşedintele va reveni, vom da un nou impuls relaţiilor comerciale americano-ungare”, a declarat premierul ungar.

El a mai reamintit că, în America, campania electorală este în plină desfăşurare, „mai mult, înaintează cu mare viteză”, şi că americanii sunt cei care trebuie să decidă. „Iar noi, ungurii, trebuie să recunoaştem cinstit că ar fi mai bine pentru lume şi mai bine pentru Ungaria dacă preşedintele Donald Trump s-ar întoarce”, a subliniat Viktor Orbán.

Citește și
Joe Biden
Joe Biden critică întrevederea dintre Donald Trump şi prim-ministrul ungar Viktor Orban

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult