Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Viktor Orban afirmă că, din cauza sancțiunilor și a ajutorului acordat Ucrainei, războiul s-ar putea extinde în UE

Premierul ungar Viktor Orban consideră că sprijinul acordat de Uniunea Europeană Ucrainei prin sancțiuni și ajutor militar crește riscul ca războiul să se extindă pe teritoriul blocului comunitar.

"Ucrainenii, care luptă eroic, sunt capabili să țină piept Rusiei în principal pentru că au un sprijin uriaș din partea Europei. Cu toate acestea, Europa sprijină acum Ucraina în așa fel încât continentul nostru este atras într-o spirală de escaladare. Pericolul ca războiul să se extindă în țările UE crește pe zi ce trece", a spus Viktor Orban, interviu acordat ziarului maghiar de limbă germană Budapester Zeitung, citat de European Pravda.

"Uniunea Europeană a început cu sancțiunile, a continuat cu furnizarea de arme, iar acum antrenează deja soldați ucraineni. Aceasta este o spirală extrem de periculoasă. Cu pași mici, ne apropiem tot mai mult de o participare directă la război. Dacă nu oprim acest proces, atunci ne vom trezi în război, ceea ce nu ne dorim încă", a adăugat premierul maghiar.

Orban a comparat, de asemenea, abordarea NATO, care "a declarat că nu vrea să joace niciun rol în război ca alianță", și a UE, care "nu permite țărilor membre să decidă cum vor să acționeze în detaliu".

"În acest fel, NATO se comportă mult mai prudent și mai reținut decât UE. Acest lucru este surprinzător, deoarece, la urma urmei, UE este expusă unui risc mult mai mare", a mai opinat Orban.

Citește și
Viktor Orban
Viktor Orban crede că Biden a mers prea departe când l-a numit pe Putin criminal de război. "Speranța pentru pace e Trump"
Lobby pentru Donald Trump

Totodată, Viktor Orban mai crede că Uniunea Europeană "percepe în mod lipsit de critică pozițiile Statelor Unite", din cauza cărora Statele Unite sunt "unul dintre cei care au câștigat războiul din Ucraina", și speră, de asemenea, în venirea cât mai curând la putere a lui Donald Trump, pentru că el, crede Orban, va readuce o putere americană puternică.

Viktor Orban nu e la prima sa declarație controversată cu privire la războiul ruso-ucrainean. Oficialul de la Budapesta a spus că sancțiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei au eșuat, și a cerut negocieri de pace între Federația Rusă și Ucraina.

Anterior, Orban a declarat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei nu ar fi avut loc dacă fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, ar fi fost încă în funcție. Orban a adăugat că fostul președinte american Donald Trump poate pune capăt războiului din Ucraina.

Orban: „UE va avea aceeași soartă ca și URSS”

Mai mult, Viktor Orban a acuzat recent Bruxellesul că "trage" indirect asupra Ungariei prin seria sa de sancţiuni împotriva Rusiei, calificate de Budapesta drept "bombă" asupra economiei, potrivit France Presse, citată de Agerpres.

"Să nu ne facem griji pentru cei care trag asupra Ungariei ascunşi în umbră, de undeva din turnurile de pază de la Bruxelles", a declarat el într-un discurs rostit la Zalaegerszeg (vest), cu ocazia sărbătorii naţionale de comemorare a revoltei din Ungaria împotriva URSS în 1956, scrie Agerpres.

"Ei vor sfârşi acolo unde au sfârşit şi predecesorii lor", a adăugat Orban, prezicând Uniunii Europene o soartă similară celei a blocului sovietic, care s-a prăbuşit între 1989 şi 1991.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult